Ministrul Muncii, nașă de cununie. Fiul primarului de la Lerești s-a căsătorit cu aleasa inimii!

de | 18.08.2024 19:00 | Lifestyle, Rural

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu este naşă de cununie pentru băiatul primarului din comuna Lerești. Ionuț-Octavian s-a căsătorit astăzi cu aleasa inimii sale, Alina. E bine de menționat că mirii au ales două perechi de nași: Simona Bucura Oprescu -ministrul Muncii și Mihail Adrian Oprescu – secretar general al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați și fost prefect de Argeș și Denisa și Marius Anghelescu. De asemenea, este bine de precizat că slujba religioasă de căsătorie a fost oficiată de un număr mare de preoți, iar mirii au ales să facă o parte din tradiții și obiceiuri, amintind aici ruperea turtei deasupra capului miresei înainte de a pleca de acasă spre biserică, dar și hora miresei.

Primarul comunei Lerești, Marian Toader, este socru mare, fiul său, Ionuț – Octavian s-a căsătorit cu aleasa inimii, Alina-Georgiana Ionescu, din Pucioasa, județul Dâmbovița. Cununia civilă a fost programată la 12:00, la Primăria Lerești. Pentru cununia civilă ministrul argeșean Simona Bucura-Oprescu a ales o rochie verde, după genunchi, vaporoasă, potrivită pentru o zi însorită și care să-i pună în evidență trăsăturile. Ulterior la ora 16:00, cei doi tineri au primit binecuvântarea religioasă la Biserica Sfântul Nicolae „Popa Savu”, din Câmpulung. Aici Simona Bucura-Oprescu a ales o rochie neagră, după genunchi, simplă. Ambele ținute au fost puse în evidență și de accesoriile alese cu mare grijă. În această seară, la petrecerea ce este programată la Restaurantul Ciobănașu, din Câmpulung sunt așteptați peste 1.000 de invitați, care vor avea parte de bucate alese și distracție pe cinste, fiindcă  de muzică se ocupă cunoscuta trupă Saracino Band. De altfel, potrivit celor de la evenimentulmuscelean.ro la nuntă a fost invitat și premierul Marcel Ciolacu, al cărui fiu, Andrei Filip, și-a unit destinele la sfârșitul anului trecut cu câmpulungeanca Iris Alexa Constantinescu.

”Îmi doresc să aibă viață lungă, cu sănătate, cu copii mulți și sănătoși.”, a fost mesajul nașei Simona Bucura-Oprescu pentru tinerii căsătoriți.

Sursă foto: screenshot România TV.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

BAC-ul de toamnă 2024. Mâine încep probele scrise!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: