Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, deputat PSD de Argeș, a făcut astăzi o serie de clarificări esențiale în cadrul unei conferințe de presă referitoare la cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii din ultimii 50 de ani. Potrivit informării publicate de cei de la PSD Argeș, ministrul a subliniat că, în urma recalculării, niciun pensionar nu va primi o pensie mai mică decât cea din luna august.
”Primul mesaj pe care vreau să îl transmit pensionarilor este clar: NICIO PENSIE NU SCADE! Vreau să fiu bine înțeleasă: niciun pensionar nu va primi în septembrie o pensie mai mică decât cea din luna august! Niciunul!”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
Ministrul a explicat că, indiferent de rezultatul recalculării pensiei, toți pensionarii vor primi în septembrie și în lunile următoare o pensie cel puțin egală cu cea din august. ”Repet mesajul corect: Nicio pensie nu scade în urma recalculării! Din contră, peste 82% dintre pensionari vor primi mai mult!”, a adăugat ministrul.
Adresându-se în mod special pensionarilor care au primit decizii de recalculare ce indică un cuantum mai mic, ministrul Simona Bucura-Oprescu a subliniat că noua lege a pensiilor garantează că aceștia vor primi cuantumul cel mai favorabil.
”Dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care ați primit-o în luna august, atunci veți rămâne cu pensia mai avantajoasă, adică pensia din luna august”, a asigurat ministrul.
În ceea ce privește impactul reformei, ministrul a precizat că în medie, pensiile vor crește cu 26,65%, ceea ce reprezintă o creștere cumulată de peste 40% în acest an (luând în calcul și majorarea de 13,8% din ianuarie). ”Pentru cei mai mulți dintre pensionari, aceasta înseamnă o creștere reală a puterii de cumpărare. Acesta a fost un obiectiv major al meu ca ministru al Muncii în Guvernul Ciolacu.”, a subliniat Simona Bucura-Oprescu.
Ministrul a încheiat exprimându-și convingerea că, pe măsură ce pensionarii vor primi pensiile în septembrie, numărul celor mulțumiți va fi semnificativ. ”Mi-aș dori să li se audă și lor vocea!”, a concluzionat Simona Bucura-Oprescu.
Sursă foto: Facebook PSD Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
La Festivalul “Tradiții Argeșene”. Concurs de tăiat lemne la joagăr!