Minivacanță în siguranță! AVERTISMENT de la Salvamont Argeș: „Turiştii să rămână în zona cabanelor”

de | 29.11.2023 16:31 | Județean, Lifestyle

Cu ocazia minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Zilei Naționale a României, Salvamont Argeș a emis o avertizare de avalanșă.

Buletinul nivologic al ANM indică un risc de gradul 3 din 5 în zona montană înaltă din Argeș, însemnând golurile alpine și altitudinile de peste 1800 de metri.

În prezent, zăpada depășește 60 de centimetri, iar în perioada minivacanței de 1 decembrie vor fi fluctuații majore ale temperaturilor, trecând de la -18C până la +12.

Buletinul nivologic al ANM indică un risc de gradul 3 din 5 în zona montană înaltă, însemnând golurile alpine și altitudinile de peste 1800 de metri. Stratul de zăpadă proaspăt nins depășește 60 de centimetri, iar in perioada minivacanței de 1 Decembrie vor fi fluctuații majore ale temperaturilor, trecând de la -18C până la +12, ceea ce înseamnă un gradient de 30 de grade. Acest lucru duce la fragilizarea stratului, astfel că acolo unde sunt plăci de vânt sau acumulări masive, acestea se pot dinamiza. Vântul va avea intensificări de 50-70 kmh ceea ce va însemna transport de zăpadă suplimentar.”, transmite Salvamont Argeș

În acest context,  salvamontiștii argeșeni le recomandă turiștilor, care se află la munte, în aceste zile, să nu se aventureze pe trasee şi să rămână în zona cabanelor în care sunt cazați.

Potrivit salvamontiștilor, toate traseele turistice din zona montană a Argeșului sunt și rămân închise.

Toate traseele turistice din zona montană a Argeșului sunt și rămân închise, iar în această perioadă considerăm că nici măcar abordarea în stil alpin nu este de recomandat, dat fiind riscul de dinamizare a stratului de zăpadă. Potecile și semnele de marcaj nu mai sunt vizibile, linia potecii este sub un strat gros de zăpadă, în plus încercarea de urma o linie imaginară a potecii de vară putând duce la accidente grave din cauza ruperii echilibrului din strat.
Sfătuim turiștii să rămână în zona cabanelor și să nu încerce excursii în golurile alpine sau spre vîrfuri, chiar dacă starea zăpezii în zonele joase arată încurajator. Zona înaltă poate prezenta porțiuni alternante de zăpadă viscolită cu plăci de vânt sau acumulări masive de peste 150 cm.”, adaugă Salvamont Argeș

Sursă foto: captură video salvamont Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Bărbat din Brașov – prins conducând fără permis, prin Pitești!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Brasov | Salvamont | Salvamont Argeș

Ultimele articole