Polițiștii piteșteni au fost sesizați noaptea trecută cu privire la faptul că minorul BRATU ALEXANDRU IONUȚ, de 14 de ani, din Pitești, de când a plecat de la unitatea de învățământ, nu a ajuns la locuința de domiciliu.
În urma verificărilor efectuate până la acest moment, de către polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, a rezultat că minorul ar fi plecat de la Școala Generală nr. 14, unde învăța, în jurul orelor 19:00, însă până în prezent nu a ajuns la locuința de domiciliu. Acesta nu are telefon mobil asupra sa.
La acest moment polițiștii desfășoară cercetări, datele acestuia fiind transmise altor unități de poliție, precum și celorlalte structuri cu atribuții de legitimare a persoanelor.
Bratu Alexandru Ionuț are 14 de ani, 1,80 m înălțime, aproximativ 77 de kg, păr brunet scurt.
La momentul plecării acesta purta: trening de culoare crem, geacă neagră lucioasă, adidași negri și avea asupra sa un ghiozdan de culoare neagră..
Cei care pot oferi informații despre minor sunt rugați să anunțe Serviciul Unic de Urgență 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Pitești, la telefon 0248 607 009.
Foto: IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: