Poliția Orașului Mioveni desfășoară cercetări în cazul plecării voluntare a unei minore de 17 ani, Matei Andreea, din Centrul de tip familial „Casa Noastră” din Mioveni.
Conform IPJ Argeș, minora a plecat în data de 11 martie 2025, la ora 17:00, având bilet de voie până la ora 19:00, însă nu s-a mai întors la centrul de îngrijire. Aceasta are telefonul mobil asupra sa, însă nu răspunde la apeluri. Deși minora a mai plecat și în trecut, de fiecare dată a revenit, de data aceasta nu s-a întors la termenul stabilit.
Polițiștii desfășoară activități specifice pentru clarificarea situației persoanei, însă până în prezent, aceasta nu a fost găsită.
Datele celei în cauză au fost transmise unităților de poliție, precum și altor structuri cu atribuții de legitimare a persoanelor – jandarmi și polițiști locali.”, transmite IPJ Argeș
Semnalmentele minorei: 1,65 m înălțime, constituție atletică, greutatea de circa 70 kg, păr negru și ochi căprui.
Vestimentația la momentul plecării: un pardesiu alb, un body alb cu imprimeu negru, blugi albaștri și ghete negre
Autoritățile fac apel la persoanele care pot furniza informații despre minora dispărută să contacteze imediat Poliția Orașului Mioveni la numărul de telefon 0248 261 499 sau să sune la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112.
Poliția Română a transmis și un mesaj RO-Alert, în urmă cu câteva minute, pentru a alerta toți argeșenii.
Foto: Poliția Română/ IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
O nouă condamnare pentru Dani Mocanu! A primit 5 ani și 9 luni de închisoare