Simona Bucura-Oprescu i-a „tăiat” pensia primarului Gentea cu aproximativ 3000 lei

de | 12.09.2024 20:00 | Din ediția tipărită, Administrație, Importante, Pitești

Noua lege a pensiilor elaborată şi promovată de ministrul argeşean al Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a adus mare bucurie pentru milioane de români, însă sunt şi pensionari care la recalculare au pierdut şi care, deşi nu vor primi mai puţini bani, pensiile acestora vor fi îngheţate timp de câţiva ani. Cel mai mult au fost afectate persoanele care au avut stagii de cotizare mai mici, deși au muncit în condiții grele, şi care s-au trezit cu pensii cu câteva mii de lei mai mici, cel puţin pe hârtie.

„Victimă” a recalculării pensiilor este şi primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea, coleg de partid cu ministrul Simona Bucura-Oprescu. Pentru că a lucrat la Institutul de Cercetări Nucleare, într-un mediu catalogat drept unul dintre cele mai nocive, Cristian Gentea face parte din foştii angajaţi încadraţi în aşa-zisa grupă I de muncă, adică cea din care fac parte persoanele care au lucrat în condiţii grele de muncă.

Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, în ultimul an primarul Piteştiului a încasat din pensie 175.018 lei, rezultând un venit mediu ca pensionar de  14.585 lei pe lună. Potrivit informaţiilor noastre, la recalculare pensia lui Cristian Gentea a scăzut cu aproximativ 3000 de lei şi asta deoarece a ieşit din câmpul muncii mai devreme de vârsta standard de pensionare, mai exact la doar 57 de ani.

Cristian Gentea a lucrat în domeniul nuclear vreme de peste 33 de ani – ca inginer fizician, cercetător ştiinţific gradul III, şef laborator, director adjunct de securitate şi director general. Deoarece şi-a desfăşurat activitatea profesională în mediu radioactiv, pe vechile calcule stagiul său de cotizare a fost stabilit la 54 de ani.

► Care sunt pensionarii argeşeni care au pierdut la recalculare

Chiar dacă noua sa pensie este mai mică, primarul Piteştiului va încasa în continuare cât primea şi până acum, însă nu va mai beneficia în următorii ani de aceleaşi majorări ca cei mai mulţi dintre pensionari. În aceeaşi situaţie sunt toţi argeşenii care au lucrat în condiţii grele de muncă, dar care au avut stagii mai mici de cotizare. Vorbim despre foştii mineri de la minele din zona Câmpulung, de foştii angajaţi ai ICN sau ai Fabricii de Combustibil Nuclear de la Mioveni, precum şi personalul din secţiile productive care au avut ca activitate fabricarea şi ambalarea negrului de fum de la Combinatul Petrochimic Piteşti, dar şi foştii CFR-işti şi foştii petrolişti.

Ministrul Simona Bucura-Oprescu a anunţat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că la nivel naţional 82,56% din pensii au fost majorate ca urmare a recalculării şi a menţionat că în iulie 2024 pensia medie a fost de 2.250 de lei, urmând ca din septembrie să crească la 2.761. De asemenea, pentru pensionarii încadraţi în grupe de muncă, noua lege a pensiilor menţine toate drepturile câştigate în baza cadrului legal anterior de către cei încadraţi în grupe de muncă şi care s-au pensionat înainte de 1 septembrie 2024.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Mînzînă şi Perianu s-au împrumutat sute de mii de lei pentru campania electorală

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristian Gentea | Mioveni | Simona Bucura-Oprescu

Ultimele articole