Președintele PSD Argeș, Ion Mînzînă, a reacționat public în contextul noilor controverse legate de acuzațiile de plagiat din mediul academic, apărute recent inclusiv în cazul unui ministru PSD al Justiției. Potrivit acestuia, dezbaterea privind doctoratele plagiate a depășit cadrul unei analize academice riguroase și riscă să fie deturnată într-un mecanism de discreditare publică.
Ion Mînzînă susține că, în timp, doctoratul în România a fost profund devalorizat, ajungând să fie obținut „în masă”, fără a reflecta întotdeauna performanță academică reală. Acesta invocă o comparație statistică pentru a ilustra fenomenul: între anii 1900 și 1990, România ar fi avut aproximativ 1.800 de doctorate acordate, în timp ce, după 1990, numărul acestora ar fi crescut până la peste 70.000. În opinia sa, această explozie numerică ridică semne serioase de întrebare asupra calității și rigurozității procesului academic.
„Doctoratul a ajuns, din păcate, să fie tratat ca un produs de larg consum”, afirmă Mînzînă, sugerând că problema nu este una punctuală, ci una sistemică, ce implică universități, coordonatori și mecanisme de control instituțional insuficiente.
În același timp, liderul PSD Argeș critică modul în care sunt formulate și propagate unele acuzații de plagiat, apreciind că acestea sunt lansate în spațiul public fără a oferi persoanelor vizate posibilitatea unei apărări reale. Potrivit lui Mînzînă, principiul prezumției de nevinovăție riscă să fie ignorat atunci când verdictul este pronunțat public înaintea unei evaluări academice sau juridice complete.
Ion Mînzînă cere verificări realizate de instituțiile abilitate, nu judecăți în spațiul public
Acesta face referire inclusiv la rolul unor activiști și jurnaliști care au adus în atenția publică numeroase cazuri de presupus plagiat, considerând că etichetarea rapidă a celor acuzați poate crea o presiune mediatică disproporționată. În opinia sa, este necesar ca toate tezele de doctorat suspectate de nereguli să fie supuse unor verificări obiective, realizate de instituțiile abilitate, nu judecate exclusiv în spațiul public.
„Dacă există suspiciuni, ele trebuie analizate, dar într-un cadru corect, cu drept la apărare și cu respectarea procedurilor”, afirmă Mînzînă, care pledează pentru un control generalizat al lucrărilor de doctorat, nu pentru abordări selective sau personalizate.
Declarațiile președintelui PSD Argeș vin într-un context tensionat, în care subiectul plagiatelor a reaprins dezbateri mai vechi despre integritatea academică, responsabilitatea universităților și rolul statului în garantarea standardelor educaționale. În același timp, tema continuă să aibă implicații politice majore, mai ales atunci când vizează persoane aflate în funcții publice, precum actualul ministru al Justiției, Radu Marinescu.
E drept, în cazul oricărei acuzații trebuie să funcționeze prezumția de nevinovăție. Dar și când vezi sute de pagini copiate mot-à-mot, această prezumție devine o glumă proastă. Nu-ți trebuie multe studii ca să constați un dublicat-content fără ghilimele. La fel cum e nevoie de bun-simț ca să te retragi când ești prins cu frauda-n vine.
Material realizat de Iulia Bădulescu.
Sursă foto: ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













