S-a constituit noul Consiliu Județean, iar Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș, a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al CJ. La eveniment a participat și ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, alături de parlamentarii PSD de Argeș și de candidații pentru alegerile la Camera Deputaților și la Senat din 1 decembrie. De asemenea, au fost prezenți primari, consilieri județeni și locali.
În urma alegerilor locale din 9 iunie 2024, PSD Argeș are 16 consilieri județeni. În perioada următoare vor fi aleși și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Argeș.
Ion Mînzînă: “Îmi doresc să avem și pentru următorii ani o echipă unită, la fel de competitivă și să continuăm dezvoltarea județului”
”Este un moment emoționant pentru mine în care țin să mulțumesc tuturor celor care au făcut parte echipă în perioada 2020-2024. Le mulțumesc angajaților Consiliului Județean, consilierilor și parlamentarilor noștri care de fiecare dată au făcut tot ce s-a putut pentru a ajuta la dezvoltarea județului Argeș. Îmi doresc să avem și pentru următorii ani o echipă unită, la fel de competitivă și să continuăm dezvoltarea județului. Sper ca bunul Dumnezeu să găsească calea pentru o lume mai și mai dreaptă. Îmi doresc să fim liniștiți, să ne creștem copiii în pace, să avem grijă de seniorii noștri, să fim mai solidari, mai aproape unii de alții, pentru că numai așa putem merge mai departe. Să ne iubim județul, să iubim România! Dumnezeu să ne ajute!”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș.
Simona Bucura-Oprescu: ”Le mulțumim argeșenilor pentru încredere! Vom continua să muncim în echipă pentru Argeș, pentru România!”
”Îl felicit pe Ion Mînzînă pentru învestirea într-un nou mandat de președinte al Consiliului Județean! Sub conducerea sa, în ultimii ani s-au realizat în Argeș lucruri remarcabile! Ion Mînzînă este omul marilor proiecte pentru județul Argeș! Argeșul este pe primul loc în Regiunea Sud Muntenia din punct de vedere al fondurilor europene accesate pentru infrastructura de drumuri județene. În domeniul sănătății s-au făcut investiții fără precedent, la fel și în educație și în domeniul culturii. Pentru prima data, județul nostru a ajuns pe primele locuri din punct de vedere al fondurilor guvernamentale alocate pentru dezvoltare locală. Toate acestea au fost posibile datorită lui Ion Mînzînă, care a reușit să ne unească în Argeș și să impună proiectele noastre la București. Le mulțumim argeșenilor pentru încredere! Vom continua să muncim în echipă pentru Argeș, pentru România!”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Din 35 consilieri județeni, PSD are 16 aleși:
- Mînzînă Ion – Președinte
- Andrei Ionuț
- Bălan Iosif Bogdan
- Bughiu Adrian-Dumitru
- Dumitrescu Dan-Mihai
- Enache Valentin-Viorel
- Grecu Dumitru
- Istrate Ion
- Lupaș Diana Elena
- Mustățeanu Ionuț-Mihai
- Negoescu Vasile
- Nicolaescu Marius Florinel
- Olteanu Iustin-Valentin
- Popa Elena-Cristina
- Stăncescu Ion
- Tase Adrian
Succesul din alegerile locale de pe 9 iunie 2024 arată că argeșenii au avut încredere în echipa PSD, demonstrând sprijinul solid al cetățenilor pentru proiectele și inițiativele promovate de partid de-a lungul timpului. A fost un vot categoric care ne onorează și ne obligă în același timp!
Material realizat de SC CRCS – Centrul Regional de Cercetări Statistice SRL, la comanda Partidului Social Democrat, Organizația Argeș, Cod Unic Mandatar Financiar 11240017.
Sursă foto: FB PSD Argeș.
Citiți, ede aseemnae, pe anchetaonline.ro: