Astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, gospodinele din Asociația Pensionarilor “Viață Lungă” Mioveni s-au întrecut în cadrul unei noi ediții a concursului ”Recolta de Toamnă”. Gospodinele s-au întrecut în rețete de dulceața, zacuscă și murături, dar gustul a făcut diferența.
Participantele la concurs au demonstrat abilitățile lor în prepararea acestor delicioase conserve, aducând în prim plan arome autentice și rețete de familie transmise de-a lungul generațiilor. Evenimentul organizat în spiritul promovării tradițiilor culinare locale, a fost onorat de prezența oficialilor locali, județeni și ai bisericii, care au subliniat importanța respectului și recunoștinței față de persoanele în vârstă din comunitate. Pentru eforturile depuse, spre deliciul juriului şi al publicului degustător amator, gospodinele au fost răsplătite cu diplome și premii, a anunțat administrația locală din Mioveni.
Iată și câștigătoarele:
Cea mai bună zacuscă:
- Onilă Mariana;
- Caftaliu Florica;
- Văduva Lămâița.
Cea mai bună dulceață:
- Coacă Florica;
- Chiuță Valerica;
- Onilă Mariana.
Cele mai bune murături:
- Ciobanu Augustina;
- Costoiu Elena;
- Borș Elena.
De asemenea, Ansamblul Folcloric “Dorulețul” al Centrului Cultural Mioveni a susținut și un moment artistic pentru toți participanții prezenți la această activitate. Evenimentul ce s-a desfășurat la Centrul pentru Persoane Vârstnice Mioveni a fost organizat de Primăria Orașului, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni.
Sursă foto: Facebook Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: