Mioveni: Ultima dezbatere publică înainte de aprobarea bugetului

de | 24.01.2024 09:10 | Administrație, Mioveni

Marți, 23 ianuarie, s-a desfășurat ultima dezbatere a bugetului oraşului Mioveni pe 2024, de această dată la Centrul Cultural. În cadrul acestei întâlniri, viceprimarul Ciprian Țurlea le-a prezentat celor prezenţi proiectul de buget şi propunerile de investiţii publice pentru anul în curs.

”Anul acesta, propunerea de buget local al oraşului Mioveni este de 210.183 mii lei, din care aproximativ 141.101 mii lei reprezintă venituri proprii. Pentru 2024, se are în vedere, în primul rând, continuarea proiectelor aflate în curs de derulare, accesarea de fonduri nerambursabile, continuarea investițiilor, finanțarea serviciilor publice, sistemului de sănătate, a educației și culturii. În ceea ce privește secțiunea investiții, propunerea cheltuielilor a fost fundamentată în concordanță cu Strategia de Dezvoltare a Orașului, fiind incluse obiective de investiții propuse atât de consilierii locali și de reprezentanții administrației locale, cât și cele propuse de cetățenii orașului”, se arată în informarea publicată de administrația locală din Mioveni.

Bugetul va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa programată pentru joi, 8 februarie, de la ora 17:00, la sediul instituției.

Sursă foto: Facebook Primăria Orașului Mioveni.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

“Mica Unire”, marcată la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” Mioveni

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ciprian Țurlea | Mioveni | Primăria Orașului Mioveni

Ultimele articole