Campania pentru prezidenţiale finalizată cu câştigarea alegerilor din 18 mai de către Nicuşor Dan a adus-o în prim plan şi pe partenera de viaţă a acestuia. O prezenţă extrem de discretă, în ciuda faptului că cel alături de care trăieşte de 20 de ani este de multă vreme în lumina reflectoarelor, Mirabela Grădinaru s-a remarcat rapid prin simplitate, modestie şi naturaleţe.
Celebritatea obţinută peste noapte a generat un grad uriaş de interes pentru femeia care, de săptămâna aceasta, va fi prima doamnă a României. Printre detaliile care au ieşit în evidenţă în ceea ce o priveşte pe Mirabela Grădinaru s-a aflat şi că aceasta se bucură de o carieră impresionantă în cadrul grupului Dacia Renault, având astfel, indirect, conexiuni cu în industria auto argeşeană.
► De 15 ani în echipa Dacia Renault
Mirabela Grădinaru are 41 de ani, este originară din judeţul Vaslui şi a venit cu ani în urmă la Bucureşti pentru a-şi continua studiile. A urmat cursurile Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, specializarea Geografie-Franceză, însă viaţa a ţinut-o departe de catedră, ajungând să lucreze într-un domeniu complet diferit: industria auto.
Cunoaşterea limbii franceze a ajutat-o să îşi construiască o carieră solidă în cadrul Grupului Dacia Renault. La început, din 2010, a lucrat chiar pentru brandul Dacia, având funcţie de conducere, respectiv Chef UET DocumentationTechnique. După şase ani, Mirabela Grădinaru promovează, rămânând în cadrul Grupului Renault şi devenind Team Manager, funcţie pe care de altfel o ocupă şi în prezent:
Lucrez în industria auto, pe un proiect, pe partea de management de proiect. Proiectul este gestionat de către un Product Owner, așa se numește într-o corporație. Eu sunt Proxy Product Owner, alături de colega respectivă.”, a explicat recent Mirabela Grădinaru în ce constă activitatea sa în cadrul grupului Dacia Renault.
Despre salariul pe care îl încasează s-au făcut tot felul de speculaţii, însă detaliile exacte ale contractului său sunt confidențiale.
► „Îmi doresc să fac performanță, să evoluez, dar familia este prioritară”
Mirabela Grădinaru şi Nicuşor Dan au împreună doi copii, Aheea (9 ani) și Antim (aproape 3 ani), ambii născuţi prematur, cărora au încercat şi încearcă să le ofere o viaţă normală. Naşterea primului copil a schimbat în urmă cu 9 ani priorităţile pentru tânăra mamă, care a decis să lase cariera pe planul secund, deşi îşi propusese să se întoarcă relativ repede la muncă.
Inițial am promis că mă întorc repede. Însă, în momentul în care au apărut problemele – au fost acele trei luni destul de provocatoare – mi-am sunat angajatorul și am zis că îmi pare foarte rău, nu știu exact ce va fi, cum va fi și că aleg să rămân doi ani acasă. Nu regret niciun minut! Pentru al doilea copil am zis din prima că voi alege să stau doi ani. Repet, prioritățile în viață s-au schimbat.
Dacă până la primul copil cariera, într-adevăr, era una dintre prioritățile mele, acum da, în continuare îmi doresc să fac performanță, să evoluez – pentru că rămân și eu un om! -, dar am considerat totuși că e important, dacă tot am acest drept, să fac tot ce ține de mine ca ai mei copii să crească și să devină adulți echipați din punct de vedere emoțional.” – explică Mirabela Grădinaru.
► În perioada campaniei nu şi-a luat o zi de concediu
Deşi Mirabela deține o funcție de conducere în cadrul grupului Dacia Renault, în cea mai mare parte a programului își poate face meseria de acasă, iar când merge la birou o face cu… metroul, după cum ea însăşi a povestit recent:
E genul de job care îmi permite să merg doar o zi pe săptămână la birou. În ziua aceea se întoarce Nicușor, după ce lasă fetița la școală, mă ia și pe mine și pe cel mic, îl ducem pe Antim la grădiniță, mă duce pe mine la o stație de metrou, pentru ca apoi să se îndrepte către primărie”.
Calmă, rațională și atentă la modul în care își transmite mesajul, Mirabela Grădinaru oferă imaginea unei prime doamne care își urmează cu consecvență propriul parcurs profesional, fără a ezita să fie alături de partenerul său în momentele decisive. În campania pentru alegerile prezidențiale, prezența sa a fost mai pronunțată decât în trecut. În ciuda perioadei foarte agitate, care le-a dat peste cap programul şi viaţa, Mirabela Grădinaru a încercat să păstreze neschimbată, în măsura în care acest lucru a fost posibil, rutina zilnică a familiei, inclusiv prin faptul că aceasta a continuat să îşi facă meseria în fiecare zi şi nu şi-a luat nicio zi de concediu:
M-a întrebat și mama de ce nu îmi iau concediu în perioada asta. Pentru că am nevoie ca ai noștri copii să crească într-o familie normală. Normalitate înseamnă că, da, avem obiectivele noastre, sunt anumite lucruri pe care noi le facem, dar nu renunțăm la responsabilitatea pe care o avem, pe care ne-am asumat-o. Căci eu, când m-am întors la serviciu, mi-am luat un angajament. Nu le-am spus: «Vedeți că în luna aprilie sau în luna mai o să-mi dau X zile de concediu». Și atunci nu voi face asta. Pentru că noi suntem exemplu pentru ei.”, declara recent partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan într-un interviu acordat publicaţiei „Totul despre mame”.
Întrebată dacă îşi va mai continua activitatea profesională şi după ce preluarea funcţiei de preşedinte al României de către Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru a explicat că cei mai importanți sunt copiii și își dorește ca aceștia să aibă o viață normală, fără a oferi un răspuns clar cu privire la viitorul carierei sale în cadrul Dacia Renault.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: