Gașca Zurli este în doliu după ce a pierdut un membru al echipei.
Domnul Bartha, considerat bunicul tuturor copiilor, s-a stins din viață, lăsând în urmă un gol uriaș în Gașca Zurli.
Vestea tristă a fost anunțată de Mirela Retegan, în mediul online.
În ultimii 10 ani, cel declarat „Bunicul Zurli”, și ocrotitorul echipei Zurli, a fost mereu alături de membrii echipei.
În fiecare oraș, ajungea primul și pleca ultimul. Iar în timpul spectacolelor, era ca un vultur care se învârtea deasupra spațiului în care ne desfășuram.”, a transmis aceasta pe pagina de Facebook.

Foto: Facebook
Creatoarea fenomenului Zurli a transmis un mesaj emoționant în care a precizat că pentru domnul Bartha, Gașca Zurli a însemnat foarte mult în ultimii 10 ani. Cu bune și cu rele, cu bucurii și provocări el „s-ar fi bătut cu oricine pentru „copiii lui”, dar mai ales pentru locul care i-a fost acasă.”
Mirela Retegan: „Noi suntem cu un om în minus, cerul e cu un înger în plus.”
Copiii îi spuneau bunicul Zurli. Și chiar dacă n-a apucat să fie bunicul propriilor lui nepoți, a fost bunicul miilor de copii care l-au întâlnit și l-au iubit.Astăzi, el pleacă primul din echipa noastră și știm că astăzi e ultimul nostru eveniment împreună. M-a avertizat în mai multe rânduri: „Doamna Mirela, eu o să plec de la Zurli când o să mor. Și după ce mă pensionez, eu o să mai vin cu voi, pentru că asta e viața mea.” S-a ținut de promisiune. A rămas la Zurli până în ultima clipă. A venit la ultima noastră aniversare și ne-a arătat cum se iese de pe scena vieții. Ne-a luat în brațe pe fiecare, ca și când și-ar fi luat rămas bun.Astăzi, mergem noi la Târgu Mureș să-i amintim cât de iubit a fost. Astăzi, Zurli e în doliu, pentru că ne despărțim de unul dintre cei mai iubiți oameni din echipa Zurli. O să ne lipsească mult glumele lui și disponibilitatea cu care întâmpina orice situație.Dar știm că, de astăzi, Zurli mai are o obligație: să trăiască și pentru bucățica pe care domnul Bartha nu a mai apucat-o. Pentru că, de astăzi, Zurli are un înger care o să-i poarte și mai multă grijă.
La revedere, domnule Bartha. Noi suntem cu un om în minus, cerul e cu un înger în plus.”, a mai transmis Mirela Retegan.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!













