Misiunea salvatorilor argeșeni, în județul Galați, s-a încheiat

de | 20.09.2024 12:20 | Județean, Lifestyle

Pompierii argeșeni au ajuns acasă, cu bine, în această dimineață. Misiunea lor la Galați s-a încheiat.
Aceștia au trăit momente intense și au fost încercați de sentimente puternice pe perioada cât au fost plecați.
Aceștia au fost „psihologi” pentru oamenii care și-au pierdut agoniseala de-o viață, au fost „medici” pentru cei care au ajuns la epuizare și după zeci de ore de muncă continuă, singurul lucru care îi putea liniști erau câteva cuvinte simple, pe care le rosteau atât pentru ei, dar și pentru cei din jur: “totul este sub control”, transmite ISU Argeș pe pagina de Facebook.
„Noi vă mulțumim pentru că ați dus misiunea la bun sfârșit, cu dăruire și implicate!”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.

pompieri

Foto: ISU Argeș

Amintim faptul că un număr de 52 de salvatori argeșeni au oferit sprijin populației afectate de inundații din Galați.

Forțele de intervenție din județul Galați au acționat în perioada 16-19 septembrie, intens pentru a gestiona efectele inundațiilor.

Au intervenit în evacuarea apei din 231 de gospodării, inclusiv beciuri, și au avut peste 1000 de misiuni pentru curățarea curților, caselor, șanțurilor și fântânilor afectate.

pompieri la Galați

Foto: ISU Argeș

Pompierii care au sprijinit echipele ISU Galați s-au întors la unitățile lor iar alți aproape 1.000 de salvatori din 26 de unități subordonate IGSU au preluat misiunile în zonele afectate.

 

Foto/ Video: ISU Argeș

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(Video) Astăzi se împlinesc 50 de ani de la deschiderea Transfăgărășanului

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Galați

Ultimele articole