Un grav accident rutier a avut loc astăzi, în jurul prânzului, pe DN 6 Lugoj–Caransebeș, în zona localității Gavojdia, județul Timiș. Șapte oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni devastatoare în care au fost implicate un microbuz de transport persoane, un autotren (TIR), o autocisternă și un autoturism.
Momentul accidentului devastator de pe DN 6- surprins de o cameră de bord
Potrivit primelor informații, vinovat de producerea accidentului ar fi fost șoferul microbuzului. Impactul fatal a fost surprins de o cameră de bord. În imagini se vede cum, în urma coliziunii, bucăți din microbuz se împrăștie pe carosabil și pe câmp.
Conform polițiștilor rutieri din Lugoj, microbuzul se deplasa dinspre municipiul Caransebeș către Lugoj și se afla într-o cursă internațională pe ruta Grecia–Franța. La un moment dat, șoferul ar fi intrat într-o depășire, iar în încercarea de a reveni pe banda sa de mers a acroșat o autocisternă și ulterior s-a izbit frontal de un TIR, care circula regulamentar.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două echipaje SMURD și un ATPVM (Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple).
În urma impactului devastator, șapte persoane din microbuz și-au pierdut viața. Șase dintre acestea au murit pe loc, iar cea de-a șaptea a decedat ulterior, în drum spre spital. Alte două persoane au fost rănite.
Persoanele decedate sunt șoferul microbuzului și șase pasageri.
La data de 27 ianuarie 2026, poliţiştii rutieri din Lugoj, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări rezultând faptul că un bărbat a condus un microbuz dinspre municipiul Caransebeș înspre Lugoj, iar la un moment dat ar fi intrat într-o depășire, iar în încercarea de a reveni pe banda sa a acroșat o cisternă și ulterior a intrat în coliziune cu un tir, care se deplasa din sensul opus de circulație. În urma impactului, au rezultat 6 persoane decedate (șoferul microbuzului și 5 pasageri ai acestuia), precum și 3 persoane rănite, pasagere în microbuz”, a transmis Poliția Timiș, potrivit libertatea.ro
Traficul în zonă a fost restricționat pe durata intervenției.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului.
Informații noi
Victimele sunt cetățeni greci și se îndreptau spre Franţa, acolo unde urmau să meargă la meciul dintre echipele Olympique Lyon şi PAOK Salonic din Liga Europa.
Patronul echipei din Salonic a transmis un mesaj oficial după accidentul cumplit de pe DN 6.
O tragedie de nedescris ne-a bătut astăzi la ușă. Sunt profund îndurerat de pierderea atât de nedreaptă a unor tineri, suporteri ai echipei noastre iubite, care călătoreau pentru a fi alături de PAOK-ul nostru. Jelesc împreună cu familiile lor și cu milioanele de conaționali ai noștri. Dumnezeu să le odihnească sufletele.
Acești copii, copiii lui PAOK, sunt copiii noștri, sunt membri ai unei mari familii. Iar noi facem totul pentru familia noastră și nu lăsăm pe nimeni singur. Gândurile mele sunt alături de cei dragi ai lor. Mă rog ca totul să meargă bine pentru cei care au fost răniți și care duc o luptă critică în aceste ore.”, a transmis Ivan Saavidis, pe site-ul clubului.
Totodată, clubul lui Răzvan Lucescu anunţă că va suporta toate cheltuielile pentru repatrierea victimelor.
Răzvan Lucescu și jucătorii lui PAOK au aprins lumânări și au depus flori la Toumba Stadium
În urma tragediei, Răzvan Lucescu și o parte dintre jucători au mers la stadionul lui Paok unde au depus flori și au aprins o lumânare în memoria suporterilor greci care și-au pierdut viața în tragicul accident din Timiș

Vizibil afectat de tragedie, tehnicianul român a înaintat încet prin mulțimea de oameni, care l-a aplaudat.
Olympique Lyon: Omagiu pentru suporterii greci decedaţi în accidentul din Timiş
De asemenea, Clubul Olympique Lyon a anunţat că la meciul cu PAOK Salonic de joi, din Liga Europa, va fi adus un omagiu suporterilor greci care și-au pierdut viața în tragicul accident pe DN 6.
Olympique Lyonnais prezintă sincere condoleanţe clubului PAOK în urma dispariţiei tragice a mai multor suporteri ai acestuia într-un accident rutier marţi. Toate gândurile noastre se îndreaptă şi către răniţii care luptă în prezent. Un omagiu va fi adus în timpul meciului OL – PAOK din 29 ianuarie, la Groupama Stadium”, a anunţat clubul francez.
Meciul dintre PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, şi Olympique Lyon este programat, joi, în Franţa, de la ora 22.00, în ultima etapă a grupei principale a Ligii Europa.
Sursă foto: captură video Radio Timișoara
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Atenție, piteșteni! Spațiile verzi din jurul blocurilor, verificate de Poliția Locală












