Un accident grav a avut loc astăzi, 24 august în județul Constanța.
Pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incident rutier în care au fost implicaţi doi motociclişti. Acesta s-a petrecut la ieşirea din localitatea Rasova spre Aliman, conform Mediafax.
Ajunse la fața locului, echipele de intervenţie au constatat că cei doi motociclişti erau conştienţi, iar una dintre motociclete luase foc.
Potrivit sursei citate victimele au fost evaluate de cadrele medicale care au stabilit că un motociclist avea un traumatism toracic şi fractură la picior, iar celălalt era confuz şi avea fracturi deschise la ambele gambe.
Motocicliștii au fost transportați la spital, unul dintre ei fiind preluat de un elicopter SMURD.
Pentru siguranța în trafic, polițiștii recomandă tuturor șoferilor să circule preventiv, să respecte regulile de circulație și să fie atenți la limitele de viteză. Aceste măsuri pot preveni sau limita consecințele unor accidente rutiere.
Viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum continuă să fie una dintre principalele cauze ale accidentelor grave. Pentru a evita implicarea în astfel de incidente, polițiștii rutieri oferă câteva recomandări:
- Dacă sunteți grăbiți, amintiți-vă că accidentele vă vor face să pierdeți mult mai mult timp decât dacă circulați prudent.
- Folosiți pedala de accelerație cu moderație și respectați regulile de circulație, pentru a nu pune în pericol viața voastră și a celorlalți participanți la trafic.
- Evitați distragerile în timpul condusului și nu conduceți dacă sunteți obosiți. De asemenea, nu utilizați telefonul mobil fără dispozitiv „hands-free”.
Motocicliștilor li se recomandă următoarele:
- să poarte echipament de protecție omologat,
- să fie vizibili prin utilizarea luminilor
- să evite manevrele bruște
- să evite accelerarea rapidă.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Dosar penal pentru un tânăr de 25 de ani prins conducând fără drept o motocicletă pe DN 7