Vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru-Bughiu, a transmis un omagiu emoționant pentru Gabriel Moiceanu, legendă a ciclismului românesc și parte a Generației „Eroica”, evocând performanțele sale remarcabile, impactul asupra sportului național și moștenirea pe care acesta o lasă în urmă.

”O legendă a sportului românesc a plecat astăzi dintre noi, lăsând în urmă o moștenire uriașă. Gabriel Moiceanu, Maestru Emerit al Sportului și parte din Generația „Eroica”, a fost sportivul prin care Argeșul și-a pus amprenta în ciclismul românesc”, a punctat vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru-Bughiu în deschiderea mesajului.

Legitimat la Dinamo, Gabriel Moiceanu a câștigat Turul României în 1958 și a încheiat pe locul 2, cu echipa națională, la ediția din 1964 a Cursei Păcii. Născut la Câmpulung Muscel, în 12 august 1934, a debutat în 1952 sub îndrumarea antrenorului Sergiu Chirilovici. Timp de 15 ani a câștigat competiție după competiție.
A obținut 20 de titluri de campion al României, dintre care 4 la cursele de fond. A reprezentat România la Jocurile Olimpice din 1960 și 1964. A fost un sportiv complet, talentat, modest și perseverent.
Pe lângă ediția din 1958 a Turului României pe care a câștigat-o, s-a clasat pe locul secund la edițiile din 1956, 1959, 1961 și 1965. În 1954, a câștigat primul său titlu de campion naţional de fond (200 km). În 1968 a ieșit pe locul doi la Tour du Maroc.

”După retragere, a devenit antrenor și a format generații întregi de cicliști. A condus Clubul Sportiv Muscelul, iar astăzi are o expoziție permanentă la secția Sportului Argeșean de la Muzeul Judetean Arges.
Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut.
Dumnezeu să îl odihnească în rândul marilor campioni ai sportului românesc”, a mai precizat vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru-Bughiu.
Sursă foto: FB Adrian Dumitru-Bughiu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ziua Națională a României s-a încheiat cu parada torțelor la Curtea de Argeș











