anchetaonline.ro

Ger năprasnic în prima zi din 2026

de | 01.01.2026 10:32 | Județean, Lifestyle

Prima zi a noului an a adus un val de frig extrem în toată țara.

Potrivit Meteoplus, la Întorsura Buzăului și Obârșia Lotrului s-au înregistrat –18 grade Celsius, iar la Sinaia, la cota 1500, termometrele au coborât până la –17 grade. Gerul a pus stăpânire și pe Brașov și Fundata, unde s-au înregistrat –15 grade.

Temperaturi de –14 grade au fost consemnate la Câmpulung Muscel, Câmpeni, Roșia Montană, Băișoara, iar la Curtea de Argeș, Sfântu Gheorghe, Târgoviște, Târgu Logrești, Făgăraș și Dumbrăveni, mercurul din termometre a coborât până la –13 grade.

Nici marile orașe nu au fost ocolite de frig. La Ploiești, Sibiu și Rădăuți s-au înregistrat –12 grade, în timp ce la București – Băneasa, Târgu Mureș, Toplița și Câmpina au fost –11 grade. Piteștiul, Râmnicu Vâlcea, Bacăul și Vasluiul au avut –10 grade, iar la Miercurea Ciuc și Joseni s-au înregistrat –9 grade Celsius.

În zona montană, gerul a fost și mai aspru. Cea mai scăzută temperatură a fost înregistrată pe Vârful Omu, unde termometrele au arătat –23 de grade Celsius. La Bâlea Lac și în Munții Țarcu s-au înregistrat –20 de grade, în timp ce în Călimani au fost –19 grade. La Vlădeasa, Ceahlău și Lăcăuți s-au consemnat –18 grade, iar la Parâng și Păltiniș –16 grade Celsius.

Ar putea fi o ilustraţie cu hartă şi text care spune „METEO SKHETUL ሥ ΕΛEΙ ROMANIA 6.2MAFE น 1RUGATAT BARABANT 8.2MAF -5.9.RGUIENI STEFANESTI STANCA 7.6 -5.8PRADEA 5.65OTOSANI -8,9SUCEMA -6.gALA) °C -8.8PCRCD H000-9.2 >-4.0 -5.9--4.0 -7.9. 6.0 -9.9--8.0 -6,8poTmR1 -9.3Me0 -7.1.4sh BARNOW ΣΑΝΙ. -5.5ARAD MARE 5.5MEANT POMAN -13.9--12.D -15.9--14.0 -14.0 -17.9--16.0 -5.4.IMEO.IA 4.4TMCOAHA -21.9--20.0 -20.0 -21.9- -22.0 8.9.ab 5.7PCMA 6.42HNLDG -8.8.BAFLAD 6.55L00 -7.B!ECLCI -7.7FDCSANI 9.4.MTA/LACEE -6.9BLZAU นแผม SEVERIN 60OFBCHA 5IUNA MAHNLOIA 8.2GLATIA 7.4CRAJOSA -8.2.GFIVITA 100km # Sectia.de imabologle- SMETED 00:231 HEOPAHE CWASCNA URLONGA -3.7GMLAFAT KAILESTI 5.3 6.8PECHET 3EPPИиcOИ -6.5 CALARASI ALEXANDRIA 6.7SURGIJ 5.8.PLTENT NEDOIDIA FONSTANTA NSANIA ADAMCLISI 5PNNCEA 5.5NANGALIA Temperatura minimă (intervalul 2025- 2025-12-31 12-31 ora 18 TC 2026-01-01 ora 06”

Meteorologii anunță că și astăzi vremea se va menţine rece, geroasã dimineaţa local în centrul teritoriului şi în dealurile subcarpatice din sud.
Cerul va fi variabil, cu înnorãri în vestul, nordul şi centrul ţãrii, iar temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 5 grade.
Temporar va ninge slab, local în Maramureş şi în zonele montane şi pe arii restrânse în Banat, Crişana şi Transilvania.
Vântul se va intensifica treptat la munte şi va avea viteze mai mari seara, în special în zona înaltã a Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, unde vor fi rafale de peste 90 km/h viscolind zãpada, iar în rest va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe areale şi viteze mai mici în regiunile vestice (rafale în general de 30…50 km/h).

Foto descriptiv Botosani News

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Peste 490.000 de români își serbează onomastica de Sfântul Vasile

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: