Pe 10 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au continuat acțiunile de prevenire a încălcărilor normelor rutiere cu risc crescut de provocare a unor accidente de circulație, cum sunt conducerea cu viteză excesivă, sub influența substanțelor psihoactive sau a alcoolului.
În timpul acțiunilor, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 20 de ani, din Bascov, care conducea un autoturism cu viteză excesivă pe bulevardul Bulevardul Nicolae Bălcescu din Pitești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 103 km/h.
Un alt tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Căldăraru, a fost depistat pe DN 65B, pe raza comunei Bradu, conducând cu 102 km/h, tot pe un sector cu limită de 50 km/h.
Pentru că le-a plăcut adrenalina și au apăsat prea tare pedala de accelerație, tinerii au fost amendați și lăsați fără permise pentru 90 de zile.
Polițiștii rutieri fac apel la toți participanții la trafic să respecte regulile. Depășirea vitezei legale, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise și neatenția la volan rămân principalele cauze ale accidentelor rutiere.
Acțiunile de verificare și sancționare vor continua, iar autoritățile fac apel la responsabilitate pentru protejarea vieților tuturor participanților la trafic.
Din păcate, viteza reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave la nivel național.
Polițiștii rutieri rămân la datorie pentru a identifica și sancționa șoferii care nu respectă regulile de circulație, pentru ca drumurile să fie mai sigure pentru toți participanții la trafic.”, transmit reprezentanții IPJ Argeș
Foto descriptiv oradesibiu.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Vouchere sociale pentru alimente 2025. Când intră prima tranșă