INFORMAȚII NOI
Argeșeanca de 39 de ani dată dispărută în Turcia a fost găsită astăzi, 26 august de autorități.
Melania Niccleta Toma se afla internată într-o clinică din Istanbul însă aceasta a decis să nu împărtășească această informație cu familia sau apropiații.
Potrivit Antena 3 CNN mama ei a precizat că aceasta ar fi suferit un episod depresiv, nefiind prima dată când se întâmplă acest lucru.
ȘTIRE INIȚIALĂ
De mai bine de o săptămână, NICOLETA MELANIA TOMA este de negăsit. Femeia de 39 de ani, din Câmpulung, a dispărut fără urmă în timp ce se afla în vacanță în Istanbul.
Familia spune că Nicoleta plecase în concediu de Sfânta Maria, iar începând cu data de 17 august nu a mai putut lua legătura cu ea.
Speriate, rudele femeii au alertat autoritățile pe 19 august. Polițiștii argeșeni, în colaborare cu cei din Turcia, încearcă să dea acum de urma Nicoletei. Cei care o văd sunt rugați să anunțe imediat autoritățile.
Întoarcerea Nicoletei în România era programată pentru data de 22 august, însă, potrivit primelor informații, în dimineața zilei de 18 august, femeia ar fi plecat cu un taxi spre aeroport, însă nu s-a îmbarcat în avionul care trebuia să o aducă înapoi în România. De asemenea, nu s-a îmbarcat nici la zborul din 22 iulie, când i se termina vacanța.
Din verificările efectuate până în prezent, rezultă că aceasta ar fi plecat cu un taxi de la locul de cazare, din Istanbul, către aeroport, urmând să plece către România în dimineața zilei de 18 august, însă nu s-a îmbarcat, aceasta neputând fi contactată ulterior. De asemenea, aceasta nu s-ar fi îmbarcat nici ulterior, la zborul în data de 22 iulie, dată la care se termina sejurul conform programării inițiale.”, transmite IPJ Argeș
Nicoleta are o înălțime de aproximativ 1,60 m, cântărește între 60-65 kg, are ochi căprui și păr negru lung. La momentul dispariției, ea purta o bluză albă, o fustă neagră și sandale negre, având o geantă de umăr.
La acest moment, femeia este în continuare căutată la nivel internațional, fiind efectuate verificări atât de către polițiștii români, cât și de către autoritățile turce.
Persoanele care pot oferi informații despre Nicoleta sunt rugate să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Câmpulung, la telefon 0248 512 100.
Orice detaliu ar putea fi esențial în localizarea ei.
Foto: IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident grav pe A11! Impact violent între un autoturism și un TIR