Argeşeanul Sever Pahonţu este, fără niciun dubiu, cel mai longeviv şef al unui serviciu secret din România. Mai mult decât atât, acesta a rămas la şefia Serviciului de Protecţie şi Pază chiar şi după trecerea sa în rezervă, în noiembrie anul trecut Pahonţu împlinind vârsta de pensionare. Săptămâna trecută, preşedintele Nicuşor Dan a vorbit despre intenţiile sale privind viitorii şefi ai serviciilor secrete.
Președintele Nicușor Dan, despre șeful SPP: „Evident că l-am cunoscut!”
În prima sa conferință susținută săptămâna trecută la Palatul Cotroceni, preşedintele Nicuşor Dan a abordat, printre altele, şi subiectul serviciilor secrete. În acest context, liderul statului a anunţat că va face o evaluare în ceea ce îl privește pe șeful SPP Lucian Pahonțu. Întrebat dacă l-a întâlnit pe Pahonţu şi dacă este oportun ca generalul care conduce SPP de 20 ani să mai fie șef al serviciului și în contextul în care el e civil, fiind trecut în rezervă din 2 noiembrie 2024, Nicuşor Dan a precizat:
Ce pot să vă spun este că o să am o evaluare, evident că l-am cunoscut, pentru că e vorba de omul care conduce, care are atribuţii în privinţa securităţii mele personale, a acestei instituţii şi cred că trebuie să colaborăm. O să am o evaluare, aşa cum o să am o evaluare pe activitatea Serviciilor, în general, pe care n-am făcut-o. Evaluarea va fi imediat după ce ieşim din problemele de guvern și buget”.
Lucian Pahonțu s-a născut la data de 2 noiembrie 1964 în satul Lerești, județul Argeș, și este la conducerea SPP din 7 decembrie 2005. Şeful SPP este de aproape două ori mai bine remunerat decât președintele ţării, având anul trecut venituri salariale de 353.510 lei, conform ultimei declaraţii de avere făcute publice de către înaltul oficial.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: