În urmă cu puțin timp, președintele României, Nicușor Dan, a reacționat într-o postare pe platforma X (fostul Twitter), după summitul desfășurat în Alaska între Donald Trump și Vladimir Putin, subliniind că reuniunea a fost „o primă etapă pentru a începe negocierile de pace”. De asemenea, președintele României, Nicușor Dan, a subliniat importanța unității transatlantice, a sprijinului pentru Ucraina și a presiunilor exercitate asupra Moscovei pentru oprirea atacurilor și angajarea pe calea păcii.
„Reuniunea din Alaska a fost o primă etapă pentru a începe negocierile de pace.
Eforturile în această direcție ale Președintelui Donald Trump sunt menite să oprească acest război ilegal și să pregătească drumul spre o pace justă și durabilă.
Aceste negocieri trebuie să țină cont de interesele Ucrainei, dar și ale europenilor. Ucraina trebuie sa își decidă singură soarta, iar Rusia nu trebuie să aibă drept de veto.
De aceea, este important că Președintele Zelenski se va duce la Washington pentru a discuta cu Președintele Trump despre pasii următori.
Pentru Ucraina este, de asemenea, esențial ca Președintele Donald Trump si pună presiune asupra Rusiei pentru a continua negocierile. Sprijinim eforturile sale de a organiza un summit trilateral, cu sprijin european.
Rusia trebuie să se angajeze clar pe calea păcii, iar atacurile asupra civililor și infrastructurii civile trebuie să înceteze.
Poziția noastră a rămas neschimbată, în sprijinul Ucrainei și a principiilor legate de suveranitate și integritate teritorială şi ajungerea la o încetare necondiționată a ostilităților. Frontierele internaționale nu trebuie schimbate prin forță.
În cadrul Coaliției de Voință am discutat despre asigurarea garanțiilor de securitate necesare, iar implicarea SUA anunțată de Președintele Donald Trump este salutară și totodată determinantă în procesul de pace.
Pentru noi rămâne esențială menținerea unității transatlantice și a coordonarii strânse între UE, SUA, NATO asupra deciziilor următoare”, a punctat președintele României, Nicușor Dan, în postarea de pe platforma X.
Vă reamintim că întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin, desfășurată pe 15 august în Alaska, s-a încheiat fără un acord privind încetarea ostilităților din Ucraina. Discuțiile s-au limitat la angajamente vagi și la promisiunea unor viitoare negocieri. Mai departe, liderii europeni au primit cu scepticism rezultatele summitului, atrăgând atenția că orice plan de pace trebuie să includă Ucraina și să nu legitimeze agresiunea rusă, pe când Kievul și-a exprimat îngrijorări cu privire la posibilitatea unor concesii teritoriale, dar și disponibilitatea de a continua discuțiile într-un format trilateral.
Foto descriptiv. Sursă foto: screenshot FB și X Nicusor Dan
Citiți de asemenea, pe anchetaonline.ro: