Noaptea de Sfântul Andrei rămâne una dintre cele mai încărcate de magie și mister din tradiția românească, un timp al strigoilor, al descântecelor și al vechilor practici menite să protejeze oamenii, animalele și gospodăriile. Între teamă și credință, între magie și religie, această noapte a generat ritualuri fascinante, păstrate în memoria satului românesc și explicate astăzi de specialiști precum sociologul Ciprian Vocilă de la Muzeul Național al Țăranului Român.
”Noaptea strigoilor și descântecele din noaptea Sfântului Andrei
E greu să definim strigoiul. O fi om posedat de un duh necurat? O fi suflet rămas suspendat între două lumi, între tărâmul pământenilor şi al celor morți?
Țăranul român credea că strigoii sau strigoaicele sunt fie duhuri ale morților, fie oameni vii al căror suflet, în noaptea Sfântului Andrei, bântuie satele, pricinuindu-le oamenilor şi vietăților din ogradă felurite pagube. Despre ei se credea, printre altele, că sug sângele nefericitelor victime”, povestește sociologul Ciprian Vocilă de la Muzeul Național al Țăranului Român în postarea publicată pe pagina de Facebook a instituției.
Descântecele sunt diverse
Mai departe acesta povestește și cât de mare era teama de strigoi, teamă ce reiese din numeroasele mijloace de apărare împotriva lor: ”Deşi diverse, aceste arme simbolice au un numitor comun, și anume un ingredient: usturoiul. În noaptea Sfântului Andrei, țăranii de altădată fie mâncau usturoi, fie îşi ungeau trupul cu el, în special fruntea şi spatele. Intrările în casă – uşa, ferestrele, hornul sobei – erau şi ele unse. Nu erau neglijate nici animalele din bătătură (vaca, oaia, capra).
În plus, cei credincioşi, în ajunul Sfântului Andrei, când amurgea, se rugau cu sârg, cu multă râvnă la icoane pentru ca bunul Dumnezeu să îi apere de asaltul strigoilor.
Descântecul este o incantație care se situează pe granița ambiguă dintre magie şi religie. Uneori are fizionomia unei rugăciuni, alteori intră în orizontul tenebros al vrăjilor.
Descântecele sunt foarte diverse: de deochi, de aplecate, de Iele, de sperietură… Descântecele pot fi trimise pe o apă curgătoare, iar arta descântatului presupune folosirea de diverse materii cu potență magică: se descântă, de pildă, în ceapă, cărbuni, cositor.
Unele descântece sunt legate de noaptea Sfântului Andrei. Strigoii pot vlăgui omul, adică îi iau toată puterea, toată vitalitatea. Pentru a-și reveni, cineva priceput la astfel de incantații trebuie să vină să-l descânte”.
”În mentalitatea țăranului român, ziua Sfântului Andrei este un timp ideal pentru descântecele și farmecele erotice”, mai arată sociologul, potrivit sursei citate.
Fecioarele pun sub pernă 41 de fire de grâu
În tradiția românească, noaptea Sfântului Andrei este un moment încărcat de magie, speranță și ritualuri străvechi, iar printre cele mai îndrăgite obiceiuri se numără cel al fetelor nemăritate, care, în dorința de a-și afla ursitul, apelează la un vechi descântec și la simbolicele 41 de fire de grâu puse sub pernă. Sociologul Ciprian Vocilă de la Muzeul Național al Țăranului Român explică originea și sensul acestei practici, păstrată cu fidelitate în unele zone ale României: ”În noaptea Sfântului Andrei, fecioarele ard de dorința de a-și visa ursitul, adică pe cel care le va fi soț pe viață. În unele locuri din nordul României, în ajunul zilei de Sfântul Andrei, înainte de culcare, ele pun sub pernă 41 de fire de grâu și spun descântecul următor: „Voi, 41 de fire de grâu, / Eu voi adormi / Și voi hodini, / Dar eu mă rog lui Dumnezeu / Să-mi trimită îngerul meu, / Să-mi arate pe ursitorul meu, / Cel ce mi-i dat de Dumnezeu!”.”
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Ministerul Agriculturii.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
