anchetaonline.ro

Norbert Maior și Francesca Maior, câștigătorii Raliului Argeșului powered by Citroën 2025!

de | 01.11.2025 17:55 | Județean, Eveniment

Update

Ediția din acest an a Raliului Argeșului powered by Citroën a fost câștigată de Norbert Maior și Francesca Maior. Echipajul a dominat competiția, câștigând 9 din cele 10 probe speciale care au contat oficial în stabilirea clasamentului final.

Pe locul secund s-au clasat Andrei Gîrtofan și Tudor Mârza, în timp ce bronzul a revenit sibienilor Sebastian Barbu și Teo Gabi Găină.

Locul 1 la Raliul Argeşului! 🔥🚀 Suntem extrem de mândri și fericiți pentru acest rezultat. Vă mulțumim tuturor care ați fost alaturi de noi anul acesta, și abia așteptăm să vedem ce urmează.”, a transmis, pe Facebook, Norbert Maior

Succesul echipajului a fost apreciat și de Adrian Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.

Norbert Maior și Francesca de la DTO au câștigat Raliul Argeșului 2025! 🏁 Marele trofeu rămâne la Pitești și echipa noastră și-a adjudecat și locul secund la general! Consiliul Județean Argeș rămâne partener al acestei competiții de înaltă clasă.”, a transmis Adrian Bughiu

Raliul Argeșului 2025 a reprezentat ultima etapă din sezon, aducând împreună sportivi din întreaga țară și din străinătate.

Știrea inițială

Raliul Argeșului: Clasamentul general după primele 10 probe

Raliul Argeșului powered by Citroën, cel mai mare eveniment de motorsport din județul Argeș, se apropie de final, iar după primele 10 probe speciale, Norbert și Francesca Maior se află în fruntea clasamentului general:

  • Norbert Maior – Francesca Maior
  • Andrei Gîrtofan – Tudor Mârza (+ 43,6 secunde)
  • Sebastian Barbu – Teodor Gabi Găină (+ 2:46,3 minute)
  • Dan Gîrtofan – Ruxandra Mârza (+ 3:49,5 minute)
  • Bogdan Gheorghiu – Andrei Brezoszki (+ 4:29,6 minute)

Evenimentul, organizat de DTO Rally, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și cu sprijinul Primăriei Municipiului Pitești, Consiliului Județean Argeș, Argeș Mall, Citroën, Eurial Invest, Eurial Certified, Repsol Lubricants România, Hyperfy, Magic Safe Security M.S.S. și Ramada Pitești, a adus la start 55 de echipaje și peste 100 de sportivi din cinci țări.

În doar câteva minute va începe și ultima probă a evenimentului, superspeciala PS11 Argeș Mall Rally Show, programată la ora 15:42.

Festivitatea de premiere va avea loc la ora 18:00.

Sursă foto: Facebook Raliul Argeșului

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Important! Ce străzi se închid pentru Raliul Argeșului!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: