ȘOC! O nouă FERMĂ DE SCLAVI în Argeș!! O persoană REȚINUTĂ!

de | 28.06.2024 14:48 | Județean, Eveniment, Importante

INFORMAȚII NOI, 28 iunie:

Polițiștii argeȘeni informează că în urma celor patru percheziții domiciliare, efectuate ieri, 27 iunie a.c de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, în județul Argeș și în municipiul București, a fost dispusă reținerea unei persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane, în formă continuată.

În urma probelor a rezultat că, în perioada decembrie 2023 – mai 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a constat în procurarea de forță de muncă în scopul exploatării, persoana cercetată ar fi recrutat prin inducerea în eroare (promisiunea unor plăți pentru activitatea prestată) șapte persoane vătămate, dintre acestea una minoră, pe care le-ar fi adăpostit la ferma sa, din județul Argeș, unde prin constrângere fizică și psihică le-ar fi supus la executarea unor munci în mod forțat, aducând victimele în stare de aservire.

Majoritatea persoanelor proveneau din rândul persoanelor lipsite de adăpost, care ar fi frecventat zona „Gării de Nord” din București. Acestea ar fi fost obligate să muncească în condiții improprii la stână, fără a primi vreo sumă de bani pentru activitatea desfășurată și fără a beneficia de minime condiții de igienă.

Pentru a se asigura că victimele nu pot pleca de la fermă, persoana în cauză le-ar fi deposedat de actele de identitate iar în urma  perchezițiilor domiciliare efectuate, polițiștii au ridicat documentele, precum și alte mijloace de probă.

Totodată au fost identificate și spațiile în care au fost adăpostite persoanele vătămate, respectiv o cameră insalubră, bena unei autoutilitare, o rulotă și un coviltir.

Astăzi, 28 iunie 2024 a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunerea măsurii arestului la domiciliu față de persoana cercetată.

ȘTIRE INIȚIALĂ, 27 iunie, ora 16:53:

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au pus în aplicare astăzi, 27 iunie, un număr de patru mandate de percheziție domiciliară, în județul Argeș și în municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, ambele în formă continuată.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în perioada decembrie 2023 – mai 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale care a constat în procurarea de forță de muncă în scopul exploatării, o persoană ar fi recrutat, prin inducerea în eroare, șapte victime, dintre acestea una minoră, pe care le-ar fi adăpostit la ferma sa din județul Argeș, acolo unde prin constrângere fizică și psihică le-ar fi supus la executarea unor munci în mod forțat, aducând victimele în stare de aservire, transmit polițiștii argeȘeni.

Aceștia mai transmit că audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

De precizat că persoanelor vătămate li se asigură sprijin și protecție de către reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane iar acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județe Argeș și Vaslui și ai Grupării de Jandarmi Mobile București.

„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai transmit oamenii legii.

 

Video: IPJ Argeș

Foto: captura video

 

Citiți, de asemenea, pe anchetoanline.ro:

Bărbat de 31 de ani din Bradu trimis în judecată pentru evaziune fiscală

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Bradu | București | Pitești | Vaslui

Ultimele articole