Noua Judecătorie Pitești. Cristian Gentea: ”Ministerul de profil a optat pentru terenul de pe strada Dârzu”

de | 05.07.2024 09:00 | Administrație, Pitești

Terenul pe care va fi noua Judecătorie Pitești este pe strada Dârzu. Această informație vine astăzi de la primarul Cristian Gentea, care într-o postare publicată pe pagina de Facebook explică firul evenimentelor și procedeurile demarate pentru identificarea terenului necesar pentru noua instituție. Primarul Piteștiului explică, totodată, că a discutat cu ”doamna președinte al Tribunalului Argeș inclusiv despre posibilitatea de a prelungi în viitor o linie de transport în comun pentru a facilita accesul la noua locație”.

Ieri Executivul a aprobat demersul Ministerului Justiției pentru crearea unui sediu de instanță modern pentru Judecătoria Pitești. Astfel, potrivit mesajului publicat ieri de ministrul Justiției, Alina Gorghiu, imobilul care va găzdui noul sediu al judecătoriei a fost deja identificat, iar următorul pas era ca CL Pitești să adopte hotărârea prin care imobilul respectiv să treacă în domeniul public al statului, în vederea dării acestuia în administrarea Tribunalului Argeș.

Alăturat postării Cristian Gentea a publicat și HCL privind aprobarea, de principiu, a schimbului de terenuri între Municipiul Pitești și Salubritate 2000 SA.Sursă foto: Facebook Cristian gentea Sursă foto: Facebook Cristian gentea

”Am început demersurile de acum un an!!

În urmă cu un an, am fost contactat de doamna președinte al Tribunalului Argeș, care m-a informat că se intenționează construirea unui sediu nou al Judecătoriei Pitești și m-a rugat să identific un teren corespunzător în domeniul public al municipiului, urmând ca, dacă acest demers se concretizează, la finalizarea investiției, actualul sediu de pe Bulevardul Eroilor, împreună cu terenul aferent, să revină municipalității.

Am înțeles necesitatea și am considerat că este util și pentru noi.

Vom putea în viitor să relocăm alte activități pe Eroilor.

Cei de la Cadastru mi-au propus trei locații pe care le-am vizitat împreună cu doamna președinte. Întrucât se dorește un sediu mai mare, ministerul de profil a optat pentru terenul de 5.270 metri pătrați de pe strada Dârzu nr. 12C.

Acolo există un centru de colectare al S.C. Salubritate 2000 SA, pe care dorea să ni-l cedeze, în schimbul unuia din Târgul din Vale, unde a fost deja realizat un atelier pentru mașinile de ridicat containere îngropate și de suprafață, având nevoie de spațiu suplimentar.

Am discutat cu doamna președinte al Tribunalului Argeș inclusiv despre posibilitatea de a prelungi în viitor o linie de transport în comun pentru a facilita accesul la noua locație.

Am inițiat demersurile pentru a realiza acest schimb, iar Consiliul Local a votat în 25.04.2024 (HCL nr. 190) aprobarea de PRINCIPIU a schimbului între Municipiul Pitești și Salubritate 2000 SA.

Urmează ca, după ședința de Guvern de ieri, să primim solicitarea oficială și să continuăm demersurile, iar Salubritate 2000 să înceapă lucrările de dezafectare a construcțiilor existente pe terenul din Dârzu 12 C.

Cam așa stau lucrurile …”, a explicat Cristian Gentea pe pagina de Facebook.

Sursă foto: Facebook CRistian Gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu: ”Pași înainte pentru un sediu nou al Judecătoriei Pitești!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu | Cristian Gentea | Ministrul Justiției | Pitești

Ultimele articole