O nouă zi de foc pentru salvamontiști. Peste 40 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

de | 07.07.2024 08:19 | Eveniment, Național

Încă o zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi să intervină la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 37 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Zeci de oameni au fost salvați de pe munte, iar unii dintre ei au avut nevoie de spitalizare.

Cele mai multe apeluri (6) au fost pentru Salvamont Prahova şi pentru salvatorii montani din Dâmbovița (4).

Trei apeluri au venit pentru Salvamont Bihor, Salvamont Municipiul Brașov, Salvamont Râșnov, Salvamont Zărnești, două apeluri pentru Salvamont Gorj și Salvamont Sibiu.

Câte o intervenție au avut și salvatorii din Bistrița Năsăud, Cluj, Lupeni, Maramureș, Neamț, Suceava, Vrancea. De asemenea, câte un apel a venit și pentru județele Dâmbovița, Mehedinți, Maramureș și Prahova.

Potrivit Salvamont România, în cazul acestor intervenții au fost salvate 41 de persoane. Dintre acestea 12 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD și 3 au fost predate elicopterului SMURD pentru transport la spital.

De asemenea, în intervalul menționat mai sus, salvamontiștii au primit și 34 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană

Foto: Facebook Salvamont România

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Tricolorii, mesaj emoționant pentru suporteri: „Azi ne-am fi putut întâlni la Berlin, dar nu a fost să fie. Ne e dor de voi”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole