O ambulanţă pentru transportul pacienţilor cu dializă, care era aflată pe o platformă, a luat foc astăzi pe autostrada A1.
Incidentul a avut loc la kilometrul 512, pe sensul de mers Arad-Timişoara.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Punctului de Lucru Pişchia cu o autospecială de stingere, dar și oamenii legii.
Potrivit news.ro, ambulanța ar fi căzut de pe platformă, iar în momentul impactului cu solul aceasta a luat foc.
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Pişchia intervin cu o autospecială de stingere pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe A1 km 512, pe sensul de mers Arad-Timişoara. Din primele informaţii, incendiul se manifestă la un vehicul răsturnat de pe o platformă”, a transmis ISU Timiş.
Din fericire, nu au fost persoane rănite.
Până la sosirea pompierilor, șoferul platformei a încercat să stingă flăcările cu un extinctor. El a reușit însă să decupleze platforma de autoutilitară, prevenind astfel extinderea incendiului.
Pe durata intervenției pompierilor și a poliției, circulația în zonă s-a desfășurat îngreunat.
Sursă foto: DRDP Timișoara
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Trei tineri din Călinești, reținuți după ce au furat un cal, o căruță și șapte oi












