Incident neobișnuit în Galați, unde o ambulanță a fost obligată să plătească taxă de acces într-un cimitir din oraș.
Potrivit Monitorul de Galați, incidentul a avut loc miercuri, 10 iulie 2024. Un bărbat de 56 de ani a leșinat în timpul unei înmormântări, iar familia sa a chemat ambulanța. Echipajul medical i-a acordat primul ajutor pe loc, după care a decis să-l transporte la spital pentru investigații suplimentare.
Însă la ieșirea din cimitir, paznicul a refuzat să lase ambulanța să plece fără a plăti taxa de acces de 6 lei. În zadar au încercat medicii să-i explice angajatului respectiv situația, pentru că el s-a arătat de neînduplecat.
Într-un final, taxa a fost plătită de rudele bărbatului, iar ambulanța a reușit să plece spre spital cu pacientul.
Şi în momentul în care ambulanţa a vrut să iasă pe poartă, a fost o discuţie între cei de pe ambulanţă şi cel de la poartă, că nu voia să ridice bariera, că nu se plătise taxa de ieşire de 6 lei. Asta, chiar dacă, ambulanţa venise în cimitir să ia un pacient, era cu toate luminile, oricum, avea girofarul pornit şi alarma pornită. Până la urmă, o nepoată, care era cu noi la eveniment, s-a certat cu cel de la poartă, şi ca să plece ambulanţa, a plătit ea taxa de 6 lei. Dar aşa ceva nu mi se pare normal, ambulanţa are prioritate în astfel de cazuri. Putea fi ceva şi mai grav şi timpul pierdut la poartă putea conta apoi. Din fericire, soţul meu a ajuns la timp la spital şi acum e bine”, a declarat soţia bărbatului care era în ambulanţă, potrivit sursei citate
Potrivit sursei citate, reprezentanții cimitirului au transmis că angajatul a solicitat plata pentru că ambulanța nu avea semnalele luminoase și sonore activate la ieșirea din cimitir, afirmație contestată de familia pacientului.
Salariatul care era la barieră, dintr-un exces de zel pe fondul necunoaşterii cu exactitate a ultimelor prevederi ale regulamentului, a considerat că ambulanţa nefiind cu semnalele luminoase aprinse, nu este o urgenţă şi a solicitat să se plătească taxa. Da, nu e normal”, a explicat Iulian Ciupercă, administratorul Cimitirului Eternitatea Galaţi
Angajatul a fost mustrat, iar o anchetă va fi deschisă la nivelul serviciului responsabil de cimitir pentru a investiga incidentul.
În mod normal, autospecialele, indiferent că sunt de la Poliție, Pompieri sau de la Ambulanță, au acces gratuit în cimitir.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Ce amenzi riscă pasagerii care deschid ușile trenului în timpul mersului