- După trei luni, programul „O zi cu tata” a ajuns la final.
Zi plină de emoție și bucurie astăzi, 25 iunie, pentru o parte din deținuții Penitenciarului Mioveni.
Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Penitenciarului Mioveni, persoanele private de libertate selectate cu atenție au avut ocazia de a se bucura de o zi în libertate alături de familie.
Aceasta este o recunoaștere și o recompensă pentru eforturile constante de schimbare ale acestor deținuți. Motivația lor de a se schimba și de a se reintegra în societate ne-a determinat să le oferim oportunitatea de a trăi o zi într-o situație de viață similară celei din libertate, pentru a întări motivația schimbării prosociale.
Deși temători, suntem siguri și convinși că încrederea noastră va fi pentru ei, după liberare, un factor determinant în procesul de reintegrare și în relaționarea cu societatea.
Perioada de penitență modernă poate părea relaxantă și ușoară în ochii celor care privesc; însă, activitățile, munca și toate eforturile depuse modifică receptorii neuronali și contribuie constant la scăderea ratei de recidivă.”, transmit reprezentanții Penitenciarului Mioveni
Astfel, în urma acestei întâlniri deținuții au realizat cât de frumoasă poate fi viața alături de copii.
De asemenea, reprezentanții Penitenciarului susțin că această inițiativă reprezintă un pas important în diminuarea recidivei, iar reintegrarea acestor persoane în societate începe cu revenirea în cadrul familiei.
Ne bucurăm când, după ani, vedem sau auzim că am redat societății persoane care și-au întemeiat o familie și duc acum o viață normală.
Un exemplu este unul dintre foștii deținuți, pe care l-am întâlnit astăzi la pensiune, ca voluntar al asociației care a făcut posibil acest eveniment.În ochii acestui fost deținut, care a executat 11 ani de închisoare și a fost reintegrat de ceva timp, am văzut un om schimbat și reintegrat, dar și urmele adânci ale regretului pentru fapta săvârșită în copilărie.
Noi am ales să credem că toți putem face greșeli și să le arătăm celor aflați în penitenciar calea, oferindu-le valori, norme și aprecierea socială ca un bine comun, redând societății cea mai bună versiune a celor care ne trec pragul”, adaugă reprezentanții Penitenciarului Mioveni