Obicei străvechi. De ce ne îmbrăcăm în haine noi de Paște?

de | 20.04.2025 09:25 | Județean, Importante, Lifestyle

Paștele nu înseamnă doar ouă roșii, cozonac și lumina adusă de la biserică, ci și un moment de reînnoire – trupească și sufletească. Tradiția purtării hainelor noi, care s-a transmis din generație în generație, în ziua de Paște este mult mai mult decât un obicei estetic: ea reflectă dorința de curățenie, lumină și început bun. Încă din primele secole creștine, haina nouă simboliza trecerea de la păcat la mântuire, de la întuneric la lumină, iar astăzi rămâne un gest încărcat de sens, care unește spiritualitatea cu datina populară.

Originea acestui obicei datează încă din primele secole ale creștinismului, potrivit celor de la stiripesurse.ro. Astfel, cei care se botezau în noaptea de Paște primeau haine albe din in, un simbol al purității, al luminii și al iertării păcatelor, aducând cu sine și o transformare interioară – „îmbrăcarea în Hristos”, așa cum este menționat și în scrierile apostolilor. De altfel, în tradiția biblică, schimbarea hainei însemna schimbarea statutului: din rob – om liber, din cel vechi – nou, pe când în credința populară, hainele noi aduc noroc și bucurie dacă sunt purtate în Noaptea de Înviere sau în Duminica Paștelui.

În Duminica Paștelui, când se duceau la slujbă, oamenii purtau cele mai frumoase haine. De altfel, în multe gospodării, hainele noi erau croite sau cumpărate special pentru mersul la biserică în noaptea Învierii ori în Duminica Paștelui. Obiceiul s-a transmis din generație în generație până astăzi, când copiii, în special la sate, așteaptă cu nerăbdare ziua de paște pentru a îmbrăca hainele noi.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Primăria Orașului MIoveni.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Veste bună! Grădina Zoologică este deschisă de Paște

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole