Mâine, 27 aprilie, între orele 10:00 și 16:00, aveți ocazia „unică” de a vizita Tunelul „Daniela” de la un capăt la altul, pe toți cei 1.350 de metri lungime, deoarece antreprenorul care execută lucrările pe Secțiunea 4 a Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești (Tigveni–Curtea de Argeș) organizează „Ziua Porților deschise”. Intrarea este gratuită.
Organizatorii au pregătit nu doar o incursiune în inima șantierului, ci și activități atractive pentru vizitatori de toate vârstele. Copiii sunt bineveniți și vor fi întâmpinați cu înghețată gratuită.
Unul dintre obiectivele acestei vizite este de a atrage și inspira noua generație, oferindu-le ocazia să descopere meserii pe care nu le întâlnesc în mod curent. Vor primi și înghețată din partea casei.”, transmite Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor
Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, precizează că evenimentul este o ocazie unică în care oamenii pot vedea etapele de construire ale unui tunel rutier la nivel de autostradă.
𝗢𝗰𝗮𝘇𝗶𝗲 𝘂𝗻𝗶𝗰𝗮̆ – 𝗻𝗲 𝘃𝗲𝗱𝗲𝗺 𝗱𝘂𝗺𝗶𝗻𝗶𝗰𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝘁𝘂𝗻𝗲𝗹
Având în vedere străpungerea de la un capăt la altul a ambelor fire de tunel (Tunelul Daniela și Tunelul Alina) aferente 𝗦𝗲𝗰𝘁𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝟰: 𝗧𝗶𝗴𝘃𝗲𝗻𝗶 – 𝗖𝘂𝗿𝘁𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗔𝗿𝗴𝗲𝘀 a 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗦𝗶𝗯𝗶𝘂 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶 #𝗔𝟭, vă invităm să facem împreună o vizită pe șantier.
𝗗𝘂𝗺𝗶𝗻𝗶𝗰𝗮̆, 𝟮𝟳 𝗮𝗽𝗿𝗶𝗹𝗶𝗲, 𝗶̂𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗼𝗿𝗲𝗹𝗲 𝟭𝟬:𝟬𝟬 -𝟭𝟲:𝟬𝟬 antreprenorul deschide porțile șantierului și 𝗮𝘃𝗲𝘁̦𝗶 𝗼𝗰𝗮𝘇𝗶𝗮 𝘂𝗻𝗶𝗰𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗮 𝘃𝗶𝘇𝗶𝘁𝗮 𝗧𝘂𝗻𝗲𝗹𝘂𝗹 𝗗𝗮𝗻𝗶𝗲𝗹𝗮 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝘂𝗻 𝗰𝗮𝗽𝗮̆𝘁 𝗹𝗮 𝗮𝗹𝘁𝘂𝗹, pe toți cei 1350 metri lungime, dar și de a observa în detaliu cum se desfășoară realizarea primului tunel rutier forat la nivel de autostradă. La fața locului veți fi așteptați și cu alte activități, dar și cu gustări.”, a scris Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, pe Facebook
Accesul se face din DN73C, aproximativ la jumătatea distanței dintre Curtea de Argeș și Tigveni, iar semnalizarea rutieră va ghida participanții spre șantier.
Este disponibilă și o parcare gratuită, însă organizatorii încurajează participanții să vină în grupuri, cu cât mai puține mașini personale.
Foto: captură video Irinel Ionel Scrioșteanu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro