anchetaonline.ro

Olimpia Doru – prima femeie președintă de federație patronală

de | 15.12.2025 12:58 | Din ediția tipărită, Economic, Importante, Județean

Reprezentanții mediului economic argeșean reuniți în cadrul Patronatului Industriilor Argeșene au reușit să devină și să fie percepuți în plan regional ca o voce unită și puternică în dialogul social, legislativ și economic.

Săptămâna trecută, pe data de 11 decembrie, antreprenorul argeșean Olimpia Doru – președintele Patronatului Industriilor Argeșene, a fost aleasă în funcția de președinte al Federației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Sud Muntenia, iar sediul Federației a fost stabilit în municipiul Pitești.

Adunarea s-a desfășurat în conformitate cu prevederile statutare, anterior ședinței Colegiului Național al Consiliului Național al IMM-urilor din România – IMM România.

Olimpia Doru Patronat

▼ „Munca abia acum începe!”

Desemnarea Olimpiei Doru pe funcția de președinte al FPIMM Sud Muntenia reprezintă o recunoaștere a activității și a implicării constante a Patronatului Industriilor Argeșene în susținerea mediului de afaceri, precum și un pas important în consolidarea rolului județului Argeș ca pol de reprezentare patronală la nivel regional.

„Activez de mulți ani în zona de voluntariat, iar voluntariatul în activitatea patronală face parte din mine la fel de mult ca cel social. După alegerea mea în funcția de președinte al Federației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Sud Muntenia, unul dintre colegi a făcut o constatare care m-a onorat: „Ești prima femeie din regiunea noastră care deține această funcție”. Cei care mă cunosc știu cât efort, suflet și determinare pun în tot ceea ce fac. Cred că aceste valori au contribuit la rezultatele obținute și îmi doresc ca toți cei implicați să beneficieze de ele. Munca abia acum începe. Această funcție este, în egală măsură, onorantă și profund responsabilă, iar responsabilitatea și asumarea fac parte din setul meu de valori.”, a mărturisit Olimpia Doru.

Noua președintă a FPIMM Sud Muntenia a adresat mulțumiri pentru încrederea acordată și sprijin prim-vicepreședintelui IMM România, Florin Duma, care este și președinte al PIMM Prahova, președintelui IMM România, Florin Jianu, și secretarului general al IMM România, Sterică Fudulea.

„În mod deosebit, mulțumesc doamnei Liliana Aghiorghicesei, prim-vicepreședinte IMM România și președinte IMM Suceava, pentru susținerea necondiționată acordată.”, a mai adăugat aceasta.

Olimpia Doru Patronat

Noul președinte al FPIMM Sud Muntenia a subliniat că Patronatul Industriilor Argeșene își reafirmă angajamentul de a contribui activ, prin noul mandat de conducere, la întărirea dialogului social, la promovarea intereselor întreprinderilor mici și mijlocii și la dezvoltarea economică durabilă a regiunii Sud Muntenia. Totodată, Patronatul Industriilor Argeșene va continua să colaboreze cu toate organizațiile membre ale Federației, cu structurile IMM România și cu autoritățile publice, în vederea susținerii unui climat economic predictibil și competitiv.

Federația Patronală a Întreprinderilor Mici și Mijlocii – Sud Muntenia este formată din PIMM Prahova, PIMM Ialomița, Patronatul Județean al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii Argeș, PJIMM Giurgiu, PIMM Călărași, Patronatul Industriilor Argeșene, Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii Dâmbovița și PIMM Teleorman.

 

Foto: ediția tipărită

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Atenție, angajatori! Mai sunt doar 16 zile pentru trecerea la REGES ONLINE

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: