Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a venit cu câteva clarificări cu privire la decizia instanței referitoare la proiectul Pădurea-Parc, subliniind că nu s-a contestat oportunitatea acestuia, ci validitatea procedurii de vot necesare pentru adoptarea Hotărârii de Consiliu Local. În acest context, Gentea a anunțat că urmează să se realizeze modificări ale hotărârii inițiale și că se va respecta cu strictețe hotărârea judecătorească, subliniind importanța obținerii unui nou HCL cu 2/3 din voturi.
”Dezinformare sau ignoranță?
Prin decizia definitivă de astăzi, instanța nu s-a pronunțat că nu este oportună Pădurea-Parc, ci doar că Hotărârea de Consiliu Local trebuia luată cu 2/3 din totalul consilierilor!
Chiar dacă am fi câștigat astăzi, ar fi trebuit să intrăm în Consiliul Local pentru a modifica hotărârea în cauză, deoarece suprafețele s-au schimbat (așa cum v-am informat suntem în proces cu Ocolul Silvic Pitești pentru cele 6,5 ha – Parcul Trivale – incluse la început în suprafață totală de 335 ha).
Prin urmare, oricum vom proceda imediat spre modificarea HCL inițială!
Acesta este adevărul.
În privința hotărârii instanței, ne vom conforma imediat!
PS: Și pentru Arie Protejată trebuie tot HCL nou de Consiliu Local cu 2/3!”, a punctat primarul Piteștiului Cristian Gentea pe pagina de Facebook.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Cristian Gentea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: