Până la 1 aprilie, trebuie să înceapă lucrările la Palatul Administrativ!

de | 28.02.2022 14:34 | Administrație

  • Clădirea, construită în 1970, nu a fost reabilitată niciodată

Consiliul Judetean Arges

În luna martie, toate spațiile din interiorul Palatului Administrativ (cunoscut ca Prefectura Argeș) situat în centrul Piteștiului, trebuie eliberate. Clădirea adăpostește două instituții importante, respectiv Consiliul Județean și Prefectura, dar și alte servicii și instituții mai mici, precum Direcția Județeană de Statistică sau Salvamontul. După cum ne-a declarat vicepreședintele CJ Argeș, Marius Nicolaescu, la 1 aprilie, lucrările prevăzute în proiectul de reabilitare termică trebuie să fie demarate.

Personalul din cadrul CJ urmează să își mute activitatea la Centrul de Calcul, clădire situată tot în zona centrală și care se află în patrimoniul Universității Pitești. Deoarece spațiul respectiv nu este la fel de generos precum Palatul Administrativ, o parte dintre angajați va lucra remote, în cazul serviciilor unde nu este nevoie de prezență fizică zi de zi, la sediul instituției. Dacă la Consiliul Județean situația privind mutarea este clară, Prefectura nu a luat încă o decizie. După cum ne-a explicat prefectul Radu Perianu, sunt purtate discuții, fiind luate în calcul mai multe variante. Domnia sa nu a dorit să ne ofere nicio informație privind aceste opțiuni până la o decizie finală, deși mutarea bate la ușa instituției.

Anul trecut, pe 11 mai, s-a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Creşterea eficienţei energetice a Palatului Administrativ”, între Consiliul Județean și asocierea de firme  RO CONSTRUCT CENTER și STEAND TURISM CENTER. Valoarea totală a proiectului este de circa 27,35 milioane lei, cu TVA inclus. Finanțarea nerambursabilă a fost obținută de către CJ Argeș, în urma accesării de fonduri prin ADR Sud Muntenia. Clădirea care va beneficia de această uriașă investiție are o suprafață de 10.510 mp, cu o lungime totală de 80,68 m şi o lăţime de 16,38 m, fiind structurată pe subsol, parter, mezanin și cinci etaje. Palatul Administrativ a fost ridicat în anii 1969 – 1970, iar de atunci nu a avut parte de nicio reabilitare. Printre lucrările care urmează a fi executate sunt cuprinse: izolarea termică, aplicarea unei tencuieli la exteriorul faţadei, cu rol termoizolant, montarea de tâmplărie din lemn stratificat, reabilitarea instalațiilor termice și electrice, realizarea unui sistem de producere a energiei electrice din surse regenerabile utilizând panouri fotovoltaice.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole