Pentru pasionații de istorie. Începe Festivalul de reconstituire antică ”TRANSALUTANUS FEST. La porțile imperiului”

de | 30.08.2024 12:34 | Știri

Veste bună pentru toți cei pasionați de istoria antichității autohtone: în perioada 6 – 8 septembrie, la Castrul roman Jidova, locul în care, din nou, istoria prinde viață, se va desfășura Festivalul de reconstituire antică ”TRANSALUTANUS FEST. La porțile imperiului”.

Asociația Historia Renascita, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Muzeul Județean Argeș, organizează în perioada 6-8 septembrie, a IV-a ediție a Festivalului de reconstituire antică ”TRANSALUTANUS FEST. La porțile imperiului”. Evenimentul, care are deja tradiție, se va desfășura în incinta castrului roman Jidova, un loc încărcat de istorie, cel mai important punct de apărare de pe limesul transalutan.

Sursă foto: FB CJ Argeș

Fostul castru roman are nevoie de promovare și prin reconstituire istorică de calitate, ceea ce presupune prezentarea interactivă și demonstrativă a unor aspecte revelatorii de viață civilă și militară din periada Daciei romane.

Timp de două zile, vremurile în care revoltele barbare zguduiau frontierele provinciei romane nord-dunărene vor fi readuse la viață în incinta fostului castru.

Programul evenimentului este următorul:

Festivalului de reconstituire antică ”TRANSALUTANUS FEST. La porțile imperiului” – ediția a IV-a, 6-8 septembrie 2024

  • Vineri, 6 septembrie, Castrul Roman Jidova

Amenajarea taberelor istorice

  • Sâmbătă, 7 septembrie, Castrul Roman Jidova

12:00 – Deschiderea taberelor antice (dacică si romană)

12:00/20:00 – Ateliere antice (gastronomie antică, tir cu arcul, fierărie, țesut, olărit, zale, pielărie, numismatică)

14:00 – Deschiderea oficială a festivalului; salutul trupelor; dansuri antice, alocuțiuni oficialități

14:30/15:00 – Lupte gladiatori

18:30 – Prezentări echipamente/demonstrații și tactică militară

19:00 – Marea bătălie dintre barbari și romani

21:00 – Rugul sacru. Ritual antic.

  • Duminică, 8 septembrie, Castrul Roman Jidova

11:30 Deschiderea taberelor antice ( dacică și romană)

11:30 – 15:00 Ateliere antice (gastronomie antică, tir cu arcul, fierărie, țesut, olărit, zale, pielărie, numismatică)

12:00 – Pentatlon (întreceri sportive)

13:00/ 13:30 – Demonstrații militare dacice și romane

15:00 – Închiderea oficială a festivalului.

Sursă foto: Facebook Muzeul Județean Argeș și FB CJ Arges.

Citiți, de asemenea, pe anchetoanline.ro:

BAC-ul de toamnă 2024. S-au afișat rezultatele finale!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Castrul Roman Jidova | Roman