Prin darul Domnului Dumnezeu,
† Calinic Argeșeanul Întâistătător al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului,
Hristos a înviat!
Dreptslăvitori Creștini și Creștine,
Dintru început slăvim pe Domnul Dumnezeu, că din iubirea Sa dumnezeiască, și în anul acesta, primim darul sfânt al purtării Sale de grijă, ca un Părinte al Universului pentru copiii Săi preaiubiți din eternitate.
Când rostim cuvântul Înviere, dintr-odată ni se umple sufletul și întreaga ființă de lumina și energia necreată din sânul Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt!
Așadar, toată ființa noastră tresare și primește razele binefăcătoare de har și bucurie fără de margini, slăvind pe Domnul Dumnezeu, Care ne-a gândit și a hotărât întruparea noastră din veacul veacurilor la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), precum, de altfel, a gândit și a hotărât Întruparea Logosului Divin, Fiul lui Dumnezeu Cel Veșnic, aici, pe Planeta Pământ, așternut al picioarelor Sale!
Câtă bucurie ne dăruiești, Doamne Dumnezeule, că și pe noi, zidirea Ta, ne faci părtași la lucrările mâinilor Tale, aducându-ne în această existență a frumuseții lumii văzute. Niciun cuvânt nu este de ajuns ca să aducem mulțumirile noastre de fiecare clipă.
Este necesar ca noi, oamenii, de origine divino-umană, să ne reamintim mereu de însemnătatea Sărbătorilor Sfintelor Paști, când Domnul Dumnezeu a hotărât pentru eternitate, în Istoria Omenirii, împăcarea noastră cu El, răscumpărându-ne din robia neștiinței și a păcatelor fiecăruia dintre noi.
Trebuie să recunoaștem că încercăm cele mai tainice și deosebite momente din viața noastră, bucurându-ne de cel mai mare „răsfăț duhovnicesc” al vieții noastre!
Niciodată și niciunde, pe nesfârșitele întinderi ale Universului nu a existat o mai mare apropiere între Divinitate și omenire, între Domnul Dumnezeu și creatura Sa dragă.
În nicio altă Religie de pe Pământ, așa cum există în Creștinism, nu se arată mai bogată, dovedirea iubirii, devenită faptă și jertfă salvatoare din întunericul și prăpastia căderii omenirii și a Universului, din iubirea veșnică a Domnului Dumnezeu, pe toți salvându-ne și dăruindu-ne viață veșnică.
Așa S-a gândit Domnul Dumnezeu, în Sfatul Treimic, din „iubire veșnică”, pentru fiecare dintre noi, de a nu ne lăsa orfani de iubirea cea dintâi, din care am gustat, fără să mai uităm vreodată, dorind întoarcerea noastră în Casa Mare a Dumnezeirii, în Casa dintru începuturi, și jelind înstrăinarea noastră din Brațele Părintești ale Sfintei Treimi.
Plini de bucurie sfântă, rostim și noi, ca și Sfântul Vasile cel Mare: „Doamne Dumnezeule, Care ne-ai zidit pe noi și ne-ai adus în această viață, Cel ce ne-ai arătat nouă căile spre mântuire și ne-ai dăruit nouă descoperirea tainelor cerești, Tu ești Cel ce ne-ai pus pe noi în slujirea aceasta, cu puterea Sfântului Tău Duh”.[1]
Ce s-ar putea crede oare, când primăvara, aici la Paralela 45, încep să înflorească cele mai frumoase flori din lume, pe tot cuprinsul pământului românesc?
Dar vița-de-vie care înconjoară casa ca o mantie cusută în „boabe de chihlimbar” și lanurile de grâu „poleite cu aur” împreună alcătuind darul de pâine și vin pentru Sfânta Împărtășanie, oare Cine le-a întocmit așa măiestrite?
Iubiți frați și surori în Domnul nostru Iisus Hristos,
Vedem cu mare uimire cum magnoliile își deschid corolele, ca potirele care așteaptă roua multicoloră care străbate cerurile, iar prea frumoșii ghiocei, în inocența lor, își pleacă spre omenire chipul lor imaculat, cu chemarea de a ne îmbrăca și noi în haina albă a curățeniei și a sfințeniei!
Dar mai ales prețioșii trandafiri, înfățișați în petalele lor asemenea vârstei de treizeci și trei de ani, ca durata vieții pământești a Domnului nostru Iisus Hristos.
Lângă pridvorul caselor românești, gospodinele cu mâini de aur au pus liliacul alb ca lumina sau cel cu chip liliachiu, în formă de Cruce, croit parcă de îngeri, cu aripile lor diafane, străluminate de gingășie și sfințenie.
Acestea sunt taine cerești semănate de Domnul Dumnezeu, ce ne arată nouă cu desăvârșită deslușire că ne aflăm negreșit în aura tainică neapusă a lui Dumnezeu ca bucuria noastră să fie deplină și fără de sfârșit.
Câtă bogăție de iubire divină împărtășită nouă, oamenilor!
Însuși Domnul Dumnezeu ne face părtași la bucuria Sa veșnică, la frumusețea naturii, împodobită ca o „mireasă nemuritoare”.
La acest Praznic al Învierii Domnului, al naturii și al frumuseții semănate de mâna Domnului Dumnezeu pe Pământ, ne face părtași și pe noi, pe fiecare în parte.
Ce poate fi mai optimist, aici pe Pământ, ca această mângâiere în parfum de iasomie primăvăratică?
Pentru toate aceste daruri dumnezeiești, se cuvine cu adevărat ca împreună cu Sfântul Vasile cel Mare să zicem din răsputeri: „Că Tu ești Cel ce ne-ai dăruit nouă cunoașterea adevărului Tău. Și cine este în stare să grăiască puterile Tale, să facă auzite toate laudele Tale sau să spună toate minunile Tale, în toată vremea?”[1]
În atotbunătatea Sa, Domnul Dumnezeu S-a întors la zidirea Sa – fiind totuși o investiție divino-umană și nu a uitat lucrul mâinilor Sale, pregătind un adevărat program de îndreptare, pe Calea Mântuirii:
- Proroci a trimis și minuni a făcut prin Sfinții Săi, din fiecare Neam de pe Pământ;
- Lege ne-a dat spre ajutor și îngeri a pus păzitori pentru întreaga omenire;
- Iar când a venit „plinirea vremii”,[2] Domnul Dumnezeu ne-a făcut bucurie deplină, că Însuși Iisus Hristos, „prin Care și veacurile le-a făcut […], pe pământ S-a arătat și cu oamenii a viețuit; și, din Sfânta Fecioară întrupându-Se, S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se pe Sine asemenea la înfățișare cu trupul smereniei noastre, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale![3]
Putem noi, oare, înțelege ce poate să reprezinte această cinste supraomenească? Ce poate fi mai măreț, mai nobil și mai cinstitor pentru toată omenirea?
Într-o dinamică dumnezeiască, vedem că: „viețuind El în lumea aceasta, dându-ne porunci de mântuire […], ne-a agonisit pe noi Sieși, popor ales, preoție împărătească, neam sfânt.”[1] Și, curățindu-ne pe noi prin apă (primind fiecare Botezul), sfințindu-ne cu Sfântul Duh, și pecetluindu-ne cu Sfântul Mir, ne-a hrănit mai apoi la Masa Euharistică a Domnului Iisus Hristos, prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Mai mult, Iisus Hristos Domnul „S-a dat pe Sine schimb morții în care eram ținuți de la prima greșeală, fiind vânduți sub păcat.”[2]
Din sfatul Sfintei Treimi s-a desprins gândirea că justiția divină trebuie să fie îndeplinită, adică, repararea stricăciunilor din cauza neascultării primordiale, a protopărinților noștri.
Dar, iată, glasul lui Iisus Hristos s-a auzit învăluind zările Universului: „Iată vin ca să fac voia Ta, Dumnezeule […] întru această voință suntem sfințiți, prin Jertfa Trupului lui Iisus Hristos, odată pentru totdeauna.”[3]
Este necesar să înțelegem exact jertfa de bunăvoie și din dragoste pentru noi a Mântuitorului Hristos ce se rostește de mii de ani în Dumnezeiasca Scriptură, unde ni se spune: „Cu iubire veșnică Te-am iubit și de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoința”[4], și mai departe: „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci să se mântuiască prin El lumea.”[5]
Această mărturie din Noul Testament rămâne pururea în cunoștința și conștiința omenirii, adică, iubirea Sfintei Treimi pentru fiecare dintre noi și pecetluirea Noului Testament cu Sângele Domnului Iisus Hristos, vărsat pentru răscumpărarea și mântuirea noastră, prin care ne-a împăcat cu Dumnezeu-Tatăl „și venind, a binevestit pace […] celor de departe și pace celor de aproape.”[1]
Dreptmăritori Creștini și Creștine, iubitori ai Învierii lui Iisus,
Așadar, Sfântul Apostol Pavel rostește că avem bucurie sfântă, prin Iisus Hristos, când scrie: „prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh.”[2]
Crezând în Domnul nostru Iisus Hristos, din toată inima și păzind cu hărnicie și sfințenie poruncile Sale, putem avea asigurarea, cu toată fermitatea din partea Sa, că: „nu mai suntem străini și locuitori vremelnici, ci […] împreună cetățeni cu sfinții, și casnici ai lui Dumnezeu, zidiți fiind pe temelia apostolilor și a prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Însuși Iisus Hristos. Întru El, orice zidire bine alcătuită crește ca să ajungă un locaș sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteți zidiți, spre a fi locaș al lui Dumnezeu în Duhul.”[3]
Potrivit gândirii Sfintei Treimi, după Răstignirea Domnului Iisus pe Cruce, în iad coborând, „ca să plinească toate ale Sale, a nimicit durerile morții […], că nu era cu putință a fi ținut sub stricăciune Începătorul Vieții, și S-a făcut începătură celor adormiți, Întâi-Născut din morți, ca să fie El Însuși Începătorul tuturor în toate.”[4]
Peste aceste binecuvântări dumnezeiești, avem și un sfat dumnezeiesc, de a nu cădea în pedeapsa aplicată celor care încălcau Legea lui Moise. Astfel, găsim scris în Sfânta Scriptură următoarele cuvinte: „Gândiţi-vă cu cât mai aspră fi-va pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi a nesocotit sângele testamentului cu care s-a sfinţit şi a batjocorit Duhul harului.”[1]
Atunci când noi, din diferite motive „batjocorim Duhul harului (pe Duhul Sfânt) trebuie să ne aducem aminte de ceea ce Sfântul Apostol Pavel rostește în scrierile sale: „Înfricoșător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului Celui viu.”[2]
Când se „umple paharul” cu nelegiurile omenirii, vine corectura de pedagogie dreaptă și Domnul Dumnezeu trimite încercările Sale de Părinte al Îndurărilor! Dintre toate avertismentele dumnezeiești, printre care se numără bolile și tristețile zilelor noastre, înțelegem că ele se îndepărtează din viața noastră, dacă și noi ne îndepărtăm de capcana și mrejele păcatelor.
Având ca Doctor al doctorilor în medicină pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Care ne vindecă și ne dăruiește bucuria zilnică de a reînvia în fiecare dimineață, să nu uităm a-I aduce mulțumire din toată inima, să ne gândim cu iubire la toată purtarea de Grijă Dumnezeiască și să exclamăm plini de uimire: „O, Dumnezeiescul! O, Iubitul! O, preadulcele Tău glas! Căci cu noi ai făgăduit să fii cu adevărat, până la sfârșitul veacurilor, Hristoase, pe Care întărire de nădejde, credincioșii avându-Te, ne bucurăm!”[3]
Plini de bucuria Învierii Domnului Iisus Hristos, să nu uităm că:
„Paștile cele sfințite astăzi nouă S-a arătat! Paștile cele nouă și sfinte, Paștile cele sfințite și de taină, Paștile cele preacinstite, Paștile Hristos Izbăvitorul, Paștile cele mari, Paștile credincioșilor, Paștile care ne-au deschis nouă Ușile Raiului, Paștile cele ce sfințesc pe toți credincioșii”[4], care cred în Iisus Hristos Cel înviat a treia zi din mormânt, și să cântăm din răsputeri:
Hristos a înviat din morți,
Cu moartea pe moarte călcând,
Și celor din morminte,
Viață dăruindu-le!
Să înălțăm rugăciuni către Domnul nostru Iisus Hristos și Să-I mulțumim că ne-a dăruit Harurile Învierii Sale, iertându-ne păcatele săvârșite și izbăvindu-ne de orice boală și orice încercare, îngăduită asupra noastră!
Să ne întâmpinăm cu îmbrățișare sfântă și să rostim împreună: Hristos a înviat! și să răspundem: Adevărat a înviat!
Vă întâmpinăm cu doriri de sănătate deplină și curaj duhovnicesc în biruirea stresului și a tuturor încercărilor abătute asupra omenirii!
Întru mulți și binecuvântați ani, să prăznuim Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, bucuria și mântuirea noastră, dăruită de Părintele Luminilor!
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
† Calinic Argeșeanul
Arhiepiscop al Argeșului și Muscelulu
20 aprilie 2025 România de la Argeș
(1) Liturghier, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1987, p. 207.
(2) Ibidem, p. 212.
(3) Galateni 4, 4.
(4) Ibidem, p. 215.
(5) Ibidem, p. 215.
(6) Canonul Învierii, Cântarea a 3-a, Sfântul Ioan Damaschin, în
Triodul ortodox, Editura I.B.M.B.O.R., București, p. 34.
(7) Evrei 10, 9-10.
(8) Ieremia 31, 3.
(9) Ioan 3, 16-17.
(10) Efeseni 2, 17.
(11) Efeseni 2, 18.
(12) Efeseni 2, 19-21.
(13) Liturghier, Editura I.B.M.B.O.R. p. 215.
(14) Evrei 10, 29.
(15) Evrei 10, 31.
(16) Slujba Învierii, Editura I.B.M.B.O.R., București, 2014, pag 40
(17) Ibidem, p. 41
