Pe 22 martie, va avea loc o rectificare de buget special pentru a se plăti – din cota de TVA trimisă de guvern – cheltuielile școlilor din Pitești cu utilitățile.
Nu s-a putut mai devreme, pentru că exista o trimestrializare a acestor plăți care nu se plia cu necesarul unităților de învățământ în sezonul rece, dar – în urma corespondenței purtate între Direcția Financiară a Primăriei și ministerul de resort – s-a reușit retrimestrializarea acestei sume, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Pitești, Cristina Munteanu.
Astfel, pentru că până la sfârșitul lunii martie trebuie achitate utilitățile de către școli, iar când vorbim de bani publici, procedurile sunt multe și anevoioase, consilierii locali sunt convocați în extraordinară ca să aprobe rectificarea, astfel încât sumele să ajungă cât mai repede la unitățile beneficiare.
Totalul pe care îl vor primi, pentru trimestrul aferent, se ridică la circa 6 milioane lei. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, facturile au crescut exponențial cu prețurile la utilități, dar nu într-un procent copleșitor.