Percheziție domiciliară într-un dosar privind infracțiunea de ,,practicarea tirului pe animale domestice sau animale sălbatice captive”
Polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat,
în cursul de 14 iulie, cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ,,practicarea tirului pe animale domestice sau animale sălbatice captive”, conform art. 25 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor.
Polițiștii împreună cu luptărori ai Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, un lucrător din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș și un technician criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș au efectuat o percheziție, la domiciliul unui bărbat de 37 de ani, din Pitești.
Astfel, în cercetările efectuate de către organele de lege, s-a constatat că în perioada ianuarie-iunie 2023, acesta ar fi utilizat în mod repetat un pistol de tip airsoft și petarde asupra câinilor vecinului său.
În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate un pistol de tip airsoft cu bile din plastic aferente și o butelie cu gaz, 2 cutii articole pirotehnice tip petarde fiecare având câte 20 bucăti și 190 articole pirotehnice tip petarde categoria F2, precum și alte mijloace de probă.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurăilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.
Sursa foto Aktual24
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro