Astăzi, 16 decembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, desfășoară 69 de percheziții domiciliare în județele Timiș (29), Mehedinți (9), Dolj (8), Caraș-Severin (4), Argeș (4), Ilfov (3), Teleorman (3), Arad (3), Dâmbovița (2), Sibiu (1), Constanța (1), Ialomița (1) și municipiul București (1). Acțiunea vizează destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în traficul de migranți.
Potrivit Poliției Române, în cursul anului 2023, mai mulți cetățeni străini au pus bazele unei grupări care avea ca obiect principal traficul de migranți. La aceasta au aderat și cetățeni români, iar activitatea grupării s-a concentrat pe introducerea ilegală a migranților în România, prin traversarea frauduloasă a Dunării, și scoaterea lor din țară prin frontiera de vest.
Gruparea era organizată pe mai multe paliere, respectiv recrutarea grupurilor de migranți pe teritoriul Turciei și pregătirea acestora în scopul îmbarcării în mijloacele de transport pentru introducerea acestora în mod fraudulos în Bulgaria și, ulterior, în România.
După ce ajungeau în țară, migranții erau adăpostiți în locații din municipiul Timișoara, unde rămâneau până când se identificau posibilități de a fi transportați ilegal mai departe, în camioane.
Astfel, o parte dintre membrii grupării de criminalitate organizată ar fi avut ca atribuții racolarea șoferilor care preluau migranții și îi transportau până la locații din vestul țării. Ulterior, migranții erau transferați în camioane coordonate de un alt palier format din șoferi și antemergători. Aceștia primeau locațiile precise de preluare și predare de la organizatori și se ocupau de transportul ilegal al migranților către destinațiile finale.
Astfel, în perioada iunie – decembrie 2024, au fost depistate și oprite 136 de asemenea transporturi, însumând aproximativ 1.000 de cetățeni străini, de origine afro-asiatică.
Potrivit sursei citate, 69 de persoane vor fi duse astăzi la audieri la sediul DIICOT Timișoara.
Foto: captură video Poliția Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Ultima săptămână de cursuri pentru elevi. Urmează vacanța de iarnă 2024-2025