Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, ai Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea și ai Gărzii de Mediu Argeș, au pus în aplicate la data de 26 martie, două percheziții domiciliare, în Curtea de Argeș într-un dosar privind poluarea apelor.
Activitățile se desfășoară pentru administrarea de probatoriu, într-un dosar penal ce privește săvârșirea infracțiunii de „evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafață și subterane, în apele maritime interioare ori în apele mării teritoriale de ape uzate, deșeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conțin substanțe, bacterii ori microbi în cantitate sau concentrație care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a persoanelor, viața animalelor, mediul, producția agricolă ori industrială sau fondul piscicol”, conform art. 92 alin.1 din Legea 107/1996 – Legea apelor, constând în aceea că reprezentantul unui adăpost de animale, care este autorizat, ar fi deversat dejectii animaliere în albia pârâului din proximitatea locației unde sunt adăpostite animalele, se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.
Polițiștii, împreună cu reprezentanții instituțiilor abilitate au ridicat mai multe probe de apă din pârâul Valea Iașului, totodată în urma perchezițiilor fiind descoperite și ridicate mai multe documente cu valoare probatorie.
Cercetările în acest caz continuă, pentru clarificarea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, mai transmit polițiștii argeșeni.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro