Percheziții în Argeș! Înșelăciune cu marfă de 175.000 de euro

de | 25.06.2025 09:57 | Județean, Eveniment, Național

În dimineața zilei de ieri, 24 iunie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Mehedinți, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au desfășurat șase percheziții domiciliare în județul Argeș, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la infracțiunea de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit Poliție Române, la începutul lunii mai, un bărbat din Argeș, împreună cu soția și fratele său vitreg, ar fi pus la cale o escrocherie prin care au păcălit o societate de transport. Folosind datele de identitate ale altei persoane, aceștia ar fi încheiat un contract prin care promiteau să transporte marfă în afara țării.

În realitate, însă, marfa nu a mai ajuns la destinație, cei implicați reținând-o în interes propriu, cauzând astfel un prejudiciu estimat la 175.000 de euro.

Pentru a justifica lipsa livrării, suspecții au pretins că transporturile ar fi fost furate, unul pe teritoriul Slovaciei, celălalt în Franța. Pentru a întări această minciună, aceștia au transmis documente falsificate, care ar fi atestat deschiderea unor dosare penale în cele două țări.

Din probatoriul administrat a reieșit că un bărbat, din județul Argeș, folosindu-se de datele de stare civilă ale altei persoane, cu sprijinul fratelui său vitreg și al soției, la începutul lunii mai a.c., ar fi indus în eroare reprezentații unei societăți de transport, prezentându-le faptul că societatea deținută de ei va transporta marfa de la punctul de încărcare la punctul de livrare din afara teritoriului României, conform notei de transport, însă, în realitate, aceștia și-ar fi însușit produsele transportate, cauzându-i persoanei vătămate un prejudiciu de 175.000 de euro.

Ulterior, aceștia i-ar fi comunicat persoanei vătămate că una dintre semiremorcile cu care era transportată marfa ar fi fost sustrasă pe teritoriul Slovaciei, iar cealaltă pe teritoriul Franței și pentru a-i crea acesteia convingerea că produsele au fost furate și ei nu au nicio implicare, i-ar fi transmis mai multe înscrisuri falsificate.

Totodată, bărbatul ar fi determinat-o pe soția sa să întocmească în fals trei înscrisuri, pe care le-ar fi pus la dispoziția persoanei vătămate, documente care atestau că marfa ar fi fost sustrasă pe teritoriul celor două țări și ar fi fost întocmite dosare penale în acest sens.”, transmite Poliția Română

În cadrul acțiunii de marți au fost puse în executare și trei mandate de aducere, iar persoanele vizate au fost conduse la audieri pentru stabilirea implicării lor exacte în comiterea faptelor.

Sursă foto: Poliția Română

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Evaluare Națională 2025. Elevii susțin astăzi proba scrisă la Matematică

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: