Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, Biroul de Combatere a Furturilor din Locuințe, au efectuat, pe 28 ianuarie, șapte percheziții domiciliare în județul Argeș, într-un dosar de furt calificat.
Aceste percheziții au fost desfășurate la domiciliile a două persoane bănuite de comiterea furturilor, precum și la locuințele altor persoane care ar fi intrat în posesia bunurilor sustrase, transmite observatorulph.ro.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că, în cursul anului 2024, bănuiții au sustras 26 de roți noi de autocamion și 14 acumulatori auto. Mai mult, s-a descoperit că aceleași persoane ar fi comis și alte fapte similare, inclusiv patru furturi de combustibil din autotrenuri.
În fapt, în anul 2024, bănuiţii ar fi sustras 26 de roţi noi de autocamion şi 14 acumulatori auto. De asemenea, aprofundând cercetările, s-a constatat faptul că aceleaşi persoane ar mai fi comis o faptă similară, precum şi 4 furturi de combustibil din autotrenuri”, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Prejudiciul total cauzat în urma acestor infracțiuni este de aproximativ 305.700 de lei, conform estimărilor autorităților.
În urma perchezițiilor, patru persoane au fost duse la audieri.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în această rețea de furturi.
Acțiunea polițiștilor din Prahova a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, care au contribuit la desfășurarea în bune condiții a perchezițiilor.
Foto descriptiv: gandul.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Doi polițiști, bătuți după ce au oprit un șofer în trafic. Unul dintre agenți a ajuns la spital