Hidrologii au transmis o atenţionare de Cod galben de inundaţii valabil până sâmbătă,15 iunie, la ora 9:00.
Printre județele vizate se află și județul Argeș.
„Ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, vor fi afectate bazinele hidrografice: Someşul Mare, Mureş, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea, unde există riscul depăşirii cotelor de atenţie. Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Buzău, Galaţi, Tulcea şi Constanţa”, au transmis cei de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
În intervalul 13-14 iunie au căzut cantități importante de precipitații în bazinul hidrografic Argeș-Vedea iar în orele următoarele debitele râurilor din Argeș vor fi în creștere ca urmare a precipitațiilor sub formă de aversă și propagării., potrivit reprezentanților Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea.
Aceștia transmit că cel mai mult a plouat în localitatea Slobozia (jud. Argeș), 62,0 l/mp. Măsuratorile s-au efectuat la stația hidrometrică de pe râul Dâmbovnic.
Ploile cu caracter torențial au depășit pragul critc la următoareke stații hidrometrice:
- Voina, pe râul Târgului,17,8 l/mp în 3 ore.
- Ciobani, pe râul Cotmeana, 18 l/mp în 20 de minute.
- Slobozia, pe râul Dâmbovnic, 40 l/mp în 1 oră și 30 de min.
- Lungulețu, pe râul Dâmbovița, 44 l/mp în 40 minute.
- Văleni, pe râul Vedea, 24 l/mp, în 40 de minute.
- Grădinari, pe râul Argeș, 32 l/mp, în 20 de minute.
- Malu Spart, pe râul Argeș, 43,3 l/mp în 50 de minute.
- Vadu Lat, râul Neajlov, 36,5 l/mp în 30 min.
- Priboieni, pe râul Cârcinov, 26 l/mp într-o oră.
„Ca urmare, la 49 din cele 60 de stații hidrometrice de monitorizare a rețelei hidrografice, s-a constat creșterea debitelor și a nivelurilor apei. Aceste cantități au o contribuție importantă la completarea rezervelor de apă din lacurile de acumulare, necesare alimentării populației, irigațiilor, producerii de energie electrică, precum și la refacerea nivelului pânzei freatice (apelor subterane)”, a mai transmis Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea care mai adaugă faptul că personalul de specialitate al instituției a monitorizat permanent evoluția fenomenelor pe cursurile de apă.
Reamintim faptul că ANM a emis astăzi o nouă atenționare cod galben de vreme rea, care expiră la ora 23:00. Vizat a fost și județul Argeș.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro