În zilele de 19 și 20 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au desfășurat acțiuni pentru prevenirea accidentelor și combaterea conducerii sub influența alcoolului. În cadrul acestor controale, doi șoferi în vârstă de 67 de ani au fost depistați băuți la volan, punând în pericol siguranța pe drumurile publice.
Primul caz a fost înregistrat pe 19 septembrie, în jurul orei 16:30. Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 67 de ani, din București, care conducea un autoturism pe DN 65A, pe raza orașului Costești, iar în urma testării cu aparatul
etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat.
Al doilea caz s-a petrecut în noaptea de 19 spre 20 septembrie, în jurul orei 04:00, pe DN 7, în comuna Morărești. Un bărbat de 67 de ani din Uda a pierdut controlul volanului și a intrat într-un indicator rutier. Testarea cu etilotest a confirmat că și acesta se afla sub influența alcoolului. La fel ca primul șofer, și el a fost condus la unitatea medicală pentru probe biologice, iar permisul i-a fost suspendat.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale care se impun.
Sursă foto: IPJ Argeș/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro