anchetaonline.ro

Pericol pe străzile din Bradu! Tânăr prins conducând sub influența substanțelor psihoactive

de | 04.08.2025 12:48 | Județean, Eveniment

Polițiștii organizează permanent acțiuni menite să prevină principalele cauze ale accidentelor rutiere și să sancționeze comportamentul agresiv în trafic. În plus, aceștia depistează și scot din circulație șoferii care pun în pericol siguranța rutieră, conducând sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Cu toate acestea, mulți șoferi par să ignore avertismentele și continuă să se urce la volan după ce au consumat astfel de substanțe, punând în pericol atât propria viață cât și pe a celorlalți participanți la trafic.

Un astfel de caz a fost înregistrat pe 1 august, când polițiștii Biroului Rutier Pitești au oprit pentru control un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Bradu, care conducea un autoturism pe strada Buna Vestire, pe raza localității de domiciliu. Comportamentul său a ridicat suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive, astfel că a fost testat cu aparatul Drugtest, care a indicat un rezultat pozitiv.

Ulterior, șoferul a fost dus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate probe de sânge și urină, iar analizele de laborator au confirmat prezența substanțelor psihoactive în organism.

Bărbatul a fost testat cu aparatul Drugtest din dotarea polițiștilor, rezultatul fiind pozitiv pentru o substanță psihoactivă, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice de sânge și urină.
În termenul de 72 de ore, a fost primit rezultatul analizelor de laborator, care a confirmat prezența în sânge a substanței psihoactive a cărei prezență a fost indicată în urma testării.”, transmite IPJ Argeș

Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, iar permisul de conducere i-a fost suspendat.

Foto descriptiv ziarulunirea.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Anunț important de la Casa Județeană de Pensii Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole