Un tânăr de 24 de ani, din comuna Micești, a devenit pieton pentru următoarele trei luni, după ce a fost prins circulând cu viteză excesivă în localitate.
Ieri, 23 iunie, tânărul conducea un autoturism pe raza municipiului Pitești, iar pe str. Nicolae Dobrin a fost înregistrat de aparatul Radar cu viteza de 117 km/h.
Pentru că a apăsat prea tare pedala de accelerație pe un sector de drum cu viteza legală de 50 km/h, tânărul s-a ales cu amendă, dar și cu permisul reținut pentru 90 de zile.
Băutura, bat-o vina! Depistat de polițiștii piteșteni conducând sub influența alcoolului
Nici cei care obișnuiesc să urce la volan sub influența alcoolului nu s-au lăsat mai prejos în ultimele 24 de ore. Astfel, un bărbat de 49 de ani, din Pitești, a fost depistat pe strada Iosif Gabrea, în timp ce conducea un autoturism băut.
Verificat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost peste limita legală de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care piteșteanul a fost dus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.”, transmite IPJ Argeș
Sursă foto: Poliția Română/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro