Permis suspendat pentru 300 de zile și amendă uriașă pentru un șofer de 67 de ani

de | 11.05.2024 16:00 | Eveniment, Național

Un bărbat de 67 de ani, din Dâmbovița, s-a ales cu o amendă uriașă și a devenit pieton pentru o lungă perioadă de timp, după ce a încălcat mai multe reguli de circulație și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Mai mult decât atât, ar fi acroșat și un autoturism.

Vineri, polițiștii i-au făcut semn să tragă pe dreapta, după ce a fost surprins de aparatul RADAR gonind cu viteza de 139 de km/h, în afara localităţii Săcuieni, relatează news.ro

Însă bărbatul de 67 de ani a refuzat să oprească, lansându-se într-o cursă nebună în care și-a pus viața în pericol, dar și pe a celorlalți participanți la trafic.

Văzând că nu respectă semnalul lor, agenții au plecat în urmărirea lui și au reușit, în cele din urmă, să îl oprească în zona Complexului de Nataţie Târgovişte.

Potrivit sursei citate, până să fie oprit de polițiști, bărbatul ar fi acroşat un autoturism, ar fi avut un comportament agresiv în trafic, ar fi efectuat trei depăşiri neregulamentare şi ar fi circulat pe sensul opus de mers.

Având în vedere numeroasele abateri constatate, poliţiştii l-au amendat contravenţional cu 6.685 de lei, iar, ca măsura complementară, i-au suspendat pentru 300 de zile dreptul de a conduce.

Foto: news.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Câte zile libere mai au angajații din România în 2024 și când pică acestea

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Dâmbovița