Echipajele ISU și paramedicii de SMURD au acționat, în jurul prânzului, în cazul unui accident rutier petrecut la Buzoiești, acolo unde o mașină s-a răsturnat și – conform primelor date- o persoană a fost prinsă în autoturismul asupra căruia s-a pierdut controlul.
Conform datelor primite, persoana captivă în mașină nu prezenta leziuni grave, dar nu se putea elibera din autovehicol.
Este vorba despre o femeie de 66 de ani care – din cauza poziționării automobilului după răsurnare și a avariilor suferite – a necesitat intervenția echipelor de ISU pentru a scăpa din mașină. În cele de urmă, pompierii au decis să taie parbizul și să scoată victima accidentului prin spațiul astfel creat.
Alt accident, la Lunca Corbului – altă misiune ISU
Nici nu se terminase bine situația de la Buzoiești, în momentul în care echipajele ISU au fost solicitate să intervină la un alt accident, produs pe raza comunei Lunca Corbului. Au plecat întracolo pompierii de la Detașamentul Costești. În accident au fost implicate două mașini care prezintă avarii după acest nefericit moment, dar nu sunt informații că ar exista victime. Pompierii asigură măsuri specifice la fața locului.
Sursa foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: