O persoană a murit pe munte, iar alte 25 au fost salvate în ultimele 24 de ore

de | 23.07.2024 09:06 | Eveniment, Național

Încă o zi plină pentru salvamontiştii din întreagă ţară.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 12 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Zeci de oameni au fost salvați de pe munte, iar unii dintre ei au avut nevoie de spitalizare. Din păcate, o persoană și-a pierdut viața pe munte.

Cele mai multe apeluri (3) au fost pentru Salvamont Sibiu şi pentru salvatorii montani din Argeș (2).

Câte o intervenție au avut și salvatorii din Gorj, Maramureș, Harghita, Municipiul Brașov, Vâlcea, Prahova, Vrancea.

Potrivit Salvamont România, în cazul acestor intervenții au fost salvate 25 de persoane. Dintre acestea, cinci au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate, a fost și o persoană predată serviciului IML.

De asemenea, în intervalul menționat mai sus, salvamontiștii au primit și 24 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

Șapte rătăciți pe munte fără lanterne

Dintre cele 25 de persoane salvate de pe munte, șapte au fost recuperate de salvamontiștii argeșeni și sibieni.

Șapte oameni între care doi copii s-au rătăcit noaptea trecută în munții județului Argeș. Plecaseră să cucerească vârful Negoiu, dar erau atât de nepregătiți încât nici măcar lanterne nu aveau la ei. În întunericul nopții s-au văzut nevoiți să sune după ajutor la Salvamont.

Au dat marea pe munte. Vorbim despre două familii din Constanța, șapte turiști, între care doi copii, care au plecat încă de ieri dimineață de la 4, cu noaptea în cap, de la cabana unde erau cazați, să urce pe al doilea vârf al țării, Negoiu, la 2535 de metri altitudine. Nu și-au luat nicio secundă în calcul faptul că sunt total nepregătiți sau că vor merge noaptea, pe drum, fără lanterne. Prinși într-o ceață lăptoasă, în plafonul de nori, în beznă, au sunat la Salvamont după ajutor.

Le-a luat timp salvatorilor să ajungă la ei și asta doar după coordonatele GPS. După o zi de mers pe jos, pe traseu abrupt, prin ploaie și soare, erau rupți de oboseală. Li s-au dat lanterne și au fost conduși de salvamontiști către cabana Bâlea.

Salvamontiștii trag încă o dată un semnal de alarmă pentru cei care pleacă nepregătiți pe munte să țină cont că vremea se poate schimba în câteva minute, iar echipamentul pentru un astfel de traseu este imperativ necesar.

Foto: Facebook Salvamont România

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Atenție, șoferi! Restricții de circulație pe A2

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Constanța | Gorj | Harghita | Prahova | Salvamont | Salvamont România | Salvamont Sibiu | Sibiu | Târgu Jiu | Vâlcea | Vrancea