În perioada 16–22 iunie 2025, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au desfășurat acțiuni ample pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului. În urma controalelor efectuate, oamenii legii au aplicat nu mai puțin de 1.635 de sancțiuni contravenționale, majoritatea vizând nerespectarea regimului legal de viteză, neutilizarea centurii de siguranță sau defecțiuni tehnice ale vehiculelor.
Potrivit Poliției Române, din totalul sancțiunilor, 443 au fost aplicate șoferilor care au depășit viteza legală, iar 179 celor care nu purtau centura de siguranță. În același timp, 25 de sancțiuni au fost acordate pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor, iar 43 pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice (ITP). Alte 108 sancțiuni au vizat abateri privind nerespectarea timpilor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă obligatorii, dar și utilizarea incorectă a tahografelor.
Tot în această perioadă, 19 șoferi au fost sancționați pentru staționarea neregulamentară pe banda de urgență, 8 pentru conducere sub influența alcoolului și 5 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 80 de permise de conducere, dintre care 42 pentru viteză, și au retras 123 de certificate de înmatriculare, fiind constatate 19 infracțiuni rutiere.
Foto descriptiv: Stirile ProTV
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: